BIBLIOTECA ON-LINE. De la autor la cititor

noiembrie 30, 2011

NR. 9/2011

Filed under: Fără categorie — ARP @ 12:09 am

MELANIA CUC & MENUŢ MAXIMINIAN – „Cartea cu coperţi de sticlă“

Se spune că atâta timp cât vor fi cărări între oameni, cât vom fi în dialog unii cu alţii, lumea este pe făgaşul cel bun. Dragă prietenă, Melania Cuc, te provoc la o cafea de seară, îndulcită cu mierea cuvintelor. Să mai povestim şi noi, aşa, cum am făcuto de nenumărate ori. Aş vrea să avem un dialog al prieteniei, al frumuseţii vorbei care ne leagă. E gata cafeaua? Dacă da, atunci să ne aşezăm confortabil la taifas. >>>>

_________________

Cărticica mea de Crăciun

 

E iarnă şi afară ninge. În casă miroase a cozonaci, iar noi, copiii, pe lânga foc, aşteptam cu nerăbdare Crăciunul. Ce gând frumos! Câtă puritate a sufletului! Clipele imaculate ale sărbătorii se apropie. Parcă şi noi cu toţii devenim mai buni, mai curaţi mai frumoşi! >>>>

______________

CEZARINA ADAMESCU – „Râs în flăcări“

 

Ce au oamenii cu voi?

Pentru ce vă pun în seamă

Fără remuşcări sau teamă

O mulţime de defecte

Tocmai cele mai perfecte

Din fiinţele create? >>>>

_______________

OLGA ALEXANDRA DIACONU – „Integrala operei mistice – Ochiul de veghe“

Un timp fără memorie:

doar Ochiul de Veghe

împăcat în sine însuşi

veghează zborul vulturului

căutându-şi cu ardoare prada  >>>>

_______________

IOAN A. TODERIŢĂ – „Amintiri la capăt de vis“

 Maşina aluneca despicând un câmp magnetic indus într-o stea nevăzută, cu farurile aprinse de prisos, înaintea mea, mereu înaintea mea. Păstram distanţa, să n-o „împing” nedorit, să n-o fugăresc ca pe un vânat neputincios. Era un Fiat sau un Wolswagen de mică putere fiindcă muntele Posada o chinuia să urce, o împiedica să zboare – cum şi-ar fi dorit. Curbă la dreapta, apoi; într-o treime de semicerc, curbă la stânga. în dreapta, cunoscutul popas cu izvor; găurind stânca pentru cei opriţi de sete, pentru cei însetaţi de ozon şi apă, de parfum de iarbă mereu verde, de pădure veşnic murmurând. >>>>

septembrie 16, 2011

NR. 8/2011

Filed under: Fără categorie — ARP @ 4:24 pm

VIORELA CODREANU TIRON – „Darul iubirii“

Sunt năvala şi mângâierea valurilor

ce mor în nisipul fierbinte.

Sunt zvonul sirenelor

ce vine de prea departe de tine.

De ce ţi-e frică să atingi această mare?

prea plină de mistere unduitoare,

ce se sfarmă de maluri,

pentru a pleca mai departe?

Prinde măcar acest val

ce vine spre tine!

Şi strânge-l,

strânge-l în mâinile tale! >>>>

______________

GABRIELA MIHALACHE – „Clinica sinucigaşilor“

____________

VIORELA CODREANU TIRON – „Fără titlu“

 

Sunt năvala şi mângâierea valurilor

ce mor în nisipul fierbinte.

Sunt zvonul sirenelor

ce vine de prea departe de tine.

De ce ţi-e frică să atingi această mare?

prea plină de mistere unduitoare,

ce se sfarmă de maluri,

pentru a pleca mai departe?

Prinde măcar acest val

ce vine spre tine! >>>>

_______________

IOAN TODERIŢĂ – „Revelaţia şi relevanţa textului literar“

Poet, prozator dar şi un avizat şi temeinic critic şi istoric literar, Ioan Toderiţă încearcă să surprindă, cât mai fidel, viaţa literară gălăţeană, cu toate realizările sale, cu o precizie de invidiat. >>>>

 ________________

GEORGETA NEDELCU – „Exmatriculat din viaţă“

Nici o împrejurare importantă de la început şi până la sfârşitul acestui roman nu va fi relatată din auzite. Aici va fi povestit cu lux de amănunt, cât poate să  îndure răbdarea unei femei şi ce poate să înfăptuiască hotărârea unui bărbat. Mă refer la universul copilăriei, al adolescenţei şi al primei tinereţi. Acestea două din urmă fiind urmărite aproape întotdeauna ca o prelungire a celei dintâi, constituie miezul acestui roman. >>>>

_______________

VASILE MIC – „Scara de lumină“

Încă sunt tolerat

Ca un pustiu

Sub soarele

Pururi

Arzător.

Vreau să urc

Pe scara de lumină,

Dar cineva,

Nu ştiu cine,

Îmi zice

De hotărârea

Sinodului din Calcedon… >>>>

______________

IOAN TODERIŢĂ – „Războiul lui Puf“

Noaptea, cea din cer coborâtă, pândea cu ochi de ucigaş satul. Amurgul o purtase de mână din pădurea Gârboavele ca pe un orb ascultător şi, grăbit să-şi însoţească soarele în alte zări, o părăsi pe creasta dealului Iepureni. Astfel, privind dintr-un zarzăr al viei lui Drăguşan, noaptea întuneca cu orbire depărtarea lacului care sfârşea în Prut, în dealurile Basarabiei. Lacul, se auzea sub pământ, cum sufla în oglinda din carnea lui pâlpâirea stelelor, ca-n lumânări pentru cei morţi. >>>>

august 17, 2011

NR. 7/2011

Filed under: Fără categorie — ARP @ 6:20 pm

VASILE MIC – „Povara comorilor“

Se face că ochii femeii

Ochii

Nu pot vedea

Lacrima

Albă

A femeii. >>>>

 

 

iulie 9, 2011

NR. 6/2011

Filed under: Fără categorie — ARP @ 1:25 pm

MARIANA BRĂESCU – „Îmi amintesc şi îmi imaginez“

Mi-e frică s-adorm. Năvăleşte către mine, în vis, o lume pe care o ştiu sigur de undeva. Iată, fetiţa aceea mică din camera cu pluşuri grele de culoarea vişinei putrede. Un lampadar sidefat cu abajur din mărgele aurite strecoară raze mici pe paginile cărţii din care citeşte. Şi, întotdeauna, o femeie în negru. E tânără, e tristă, e în doliu. >>>>

_____________

 MARIANA BRĂESCU – „Imperfecţiuni provizorii“

 La 50 de ani fix, prof. univ. dr. doc. Sever Anestin citi pentru prima oară în viaţa sa un roman poliţist. Cum ajunge o somitate, un profesor universitar şi încă prof. dr. doc., la asemenea lecturi? Aceasta e întrebarea şi iată răspunsul. >>>>

____________

IONUŢ CARAGEA – „Întreita suferinţă“

Adevărul

*

Nu subestimaţi oamenii proşti, ei ascund cel mai bine adevărul.

*

Nu există metaforă mai frumoasă ca adevărul gol-goluţ. >>>>

_____________

 CEZARINA ADAMESCU – „Râs în flăcări“

APROPO DE FABULE

Vaci cu lapte, capre, boi,

Ce au oamenii cu voi?

Pentru ce vă pun în seamă

Fără remuşcări sau teamă

O mulţime de defecte

Tocmai cele mai perfecte

Din fiinţele create? >>>>

_______________

MELANIA CUC – „Via dolorosa“

 Mărturisesc

– Pssst! Strânge robinetul….te rog!

Picătura a depăşit în unchii de aur

Barilul de kerosem cu risc zero.

-Ehei, este încă linişte în oul de Paşte

Spune dropia din embrionul ce creşte de-a-ndoasele

În farfuria unui gurmand fără identitate . >>>>

iunie 2, 2011

NR. 5/2011

Filed under: Fără categorie — ARP @ 11:27 am

ELENA BUICĂ – „Luminişuri, luminişuri…“

Tumult de lumină ieşită din adâncurile fiinţei. Bijuterii din zestrea amintirilor, toate acestea alcătuiesc noua carte a bravei românce Elena Buică, trăitoare în Canada care dovedeşte, cu fiecare nouă carte că România a rămas pentru ea, nu numai ţara natală, ţara de baştină, dar şi matricea spirituală din care, aşa cum se poate constata, nu s-a rupt niciodată. >>>>

aprilie 22, 2011

NR. 4/2011

Filed under: Fără categorie — ARP @ 5:52 pm

NICOLAE RĂZVAN MINCU – „K3/Maşina de citit gânduri“

Viaţa în blocul K3 din Pantelimon este extremă ca şi cea de pe muntele K2. Delicatul suflet este scuturat de uragane, cu greu se strecoară printre pereţii de gheaţă ai imposturii, traversează crevase de intoleranţă, îşi caută poteca prin ceaţa suferinţei.

Am la mine un sâmbure prin care respir, familia mea, copiii, dragostea delicată. Cămaşa sufletului meu este pusă la înflorit pe trunchiul unui tei infinit, desparte în silabe speranţa în unde vorbite, efluvii de radiaţie, corpusculi de stele învelite în tăcere. >>>>

_____________

ALEXANDRU OBLU – „Deoumanismul, al patrulea val!“

La început de drum, voi aveţi nevoie de adeziunea sau chiar opoziţia unor persoane documentate, cu profunde studii de sociologie, filozofie, istoria religiilor şi nu numai. Voi chemaţi spre o nouă credinţă şi speraţi că imensa apăsare a răului ce s-a făcut până acum va genera adeziunea. Doctrina deoumanistă s-a născut dintr-o mare dragoste de oameni, dintr-un imens respect pentru tradiţia noastră umanistă şi o privire intensă spre fibra intimă a sufletului românilor. Ea vrea să-i convingă chiar şi pe pesimişti că o schimbare atât de profundă nu este imposibilă.  >>>>

martie 31, 2011

NR. 3/2011

Filed under: Fără categorie — ARP @ 10:00 pm

RĂZVAN DUCAN – „Epistole către Adrian Păunescu“


Cartea „Epistole către Adrian Păunescu Carte de iubire, a apărut la Editura Tipomur în colaborare cu Editura Noul Pământ din Tg. Mureş, în anul 1998. De atunci alte întâlniri fascinante cu Adrian Păunescu, puse cu râvnă şi încântare de subsemnatul pe hârtie, apărute în diverse publicaţii şi cărţi, au completat fericit suma informaţiilor şi sentimentelor mele împărtăşite sau neîmpărtăşite despre poetul „ tineretului în adidaşi şi al generaţiei în blugi”. Şi nu numai ale lor. Tocmai de aceea prezenta carte este o ediţie revăzută şi adăugită. Cărţii iniţiale, căreia i-am respectat conţinutul, aproape ad litteram, cu trăirile şi întâlnirile avute, i-am adăugat alte trăiri şi întâlniri cu Adrian Păunescu. Ea conţine şi poezii, antume şi postume, dedicate acestuia. >>>>

_____________

RĂZVAN DUCAN – „Dumnezeiescu Ardeal“


Cu ziduri niciodată surpate în noi,

Dave ţintuite pe căciuli de sare,

Contemporana matematică n-are atâtea zerouri după unu,

Să afle anul nostru de descălecare. >>>>

______________

RĂZVAN DUCAN – „Cele mai frumoase 100 poezii“


Ideea de a realiza această colecţie, “100 – Cele mai frumoase poezii”, mi-a venit de la o anecdotă cu un venerabil ajuns la o sută de ani şi care a fost întrebat de un reporter care e secretul longevităţii sale centenare? Răspunsul mucalit dat unei asemenea întrebări, “Ce mai înseamnă azi o sută”?, mi-a sugerat întrebarea “Ce mai înseamnă azi o sută de poeme din biografia unui autor?” >>>>

______________

VIRGIL ANDRONESCU – „Chipul tău blând coborât din icoane mă ţine strâns sub pleoapă“


Mi-a fost elev. I-am simtit flacara launtrica ascunsa într-o mâna de om cu ochii dusi în fundul capului,dar arzoi si cautatori. L-am încurajat si a debutat în revista scolara ,,Ecouri Dunarene’’, mai întâi cu proza scurta si apoi cu versuri din ce în ce mai sincere. O vreme a avut probleme cu sanatatea si a disparut din paginile saptamânale ale revistei. S-a întors apoi cu rugul suferintei biruit, plin de viata si dupa absolvire mi-au placut gândul si ambitia lui de a publica un volum de versuri. De doua ori a selectionat poezii pentru el, s-a zbatut cu greutatile vietii si ,,mâna de om’’ a biruit. Cu mâinile plapânde a venit la mine si mi-a întins ca pe o ofranda extrem de pretioasa, primul sau volum de versuri intitulat ,,Poezii’’. >>>>

martie 13, 2011

Nr. 2/2011

Filed under: Fără categorie — ARP @ 12:18 am

EUGEN DORCESCU – „Elegiile de la Bad Hofgastein“

Prolog

(Absenţa)

Absenţa e-o prezenţă negativă,

E-un gol, o aşteptare, o latenţă.

E moarte şi viaţă, deopotrivă –

Chiar Domnul, pentru simţuri, e-o absenţă.

De neatins fiind, şi nevăzută,

Asociind realităţi contrare,

Absenţa naşte jale şi frustrare

Şi-un gând de neputinţă absolută.

Ne-existând, nu poate să se-ascundă.

Ne-existând, nu-şi neagă evidenţa.

Egale-i sunt teroarea şi clemenţa… >>>>

_______________

MARIANA ZAVATI GARDNER – „Bacău – London înainte şi-napoi“

Are omul o viaţă şi o vârstă ce nu pot fi deduse din nici un act de identitate; ele se întind înapoi, după cum a întrevăzut Jung, pe un traseu bimilenar; se desfăşoară ca identitate şi structură pe o cale luminată cu insesizabile scânteieri ale lanţului AND; sau după cele confirmate de Cartea Cărţilor, pe durata vieţii a patruzeci şi două de generaţii, cât i-a tribut Divinităţii să se încerce cu om cu tot, de la Avraam prin David şi captivitatea babiloniană, până la a se naşte în Maria, ca Mântuitor, Fiul Domnului, cel care a făcut vădită legea dialectică a recuperării şi împlinirii divine a omului. A trecerii acestuia de la condiţia de rob la cea de prieten al Divinităţii. O dramă în trei acte, cu trecere, spre final, şi prin infernul captivităţii; o dramă a desfacerii din pânzele amăgirii care se numeşte trup. >>>>

______________

VASILE MIC – „Copacul de argint“

CHEMAREA LA MÂNTUIRE

Şi plantele

Sunt chemate

La mântuire.

****

Dintre ele,

Unele vor fi aruncate

În infern,

Altele vor creşte

În întuneric.

****

Pe noi,

Contemporanii

Plantelor

****

Mulţi ne vor întreba

Unde am ascuns

****

Lumina. >>>>

______________

VIRGIL ANDRONESCU – „Ultimele luni din viaţa umbrei mele“

Pentru Virgil Andronescu, literatura, poezia înseamnă un refugiu dramatic în alter-egoul său interior. Acolo unde simte că uneori viaţa se stinge. Numai iubita imaginară este chemată să-i reaprindă candela „aşa cum se face”. Îşi respiră propria existenţă poetică prin versuri textualiste, care se vor hermetice dar care uneori abundă de un exces de „balast”. Uneori răscolit de o sinceritate sarcastică, alteori abscons, între expresii cu iz de mătrăgună, poemele sale au acea ardere interioară care te subjugă citindu-le. >>>>

ianuarie 28, 2011

NR. 1/2011

Filed under: Fără categorie — ARP @ 1:06 pm

IRINEU EPISCOP DE ECATERINBURG ŞI IRBIŢK – „Mamă, ai grijă!“


Fără nici o îndoială, tineretul de astăzi trece printr-o serioasă criză. Iar pentru

acesta nu este el însuşi responsabil. Cea mai mare parte de vină ne aparţine nouă, celor mari – părinţi, învăţători, clerici, îndrumători duhovniceşti. Ne-am pierdut noi înşine orientarea duhovnicească şi, cum era de aşteptat, am pierdut şi adevărata, «după Dumnezeu», educaţie a copiilor noştri.

Rolul părinţilor şi al căminului familial este determinant pentru vârsta copilăriei şi a adolescenţei. El trebuie să fie prin excelenţă un rol educaţional.

_____________

„PATERICUL LAVREI PEŞTERILOR DE LA KIEV“

Lavra Peşterilor de la Kiev a fost asemenea unei viţe purtătoare de viaţă, ce a hrănit pentru aproape o mie de ani Ortodoxia Nordului cu «ciorchinii vieţii». A fost

arena unor lupte mai presus de fire. Punctul de plecare al unor măreţe ascensiuni duhovniceşti. Pepinieră de bărbaţi sfinţi. Bărbaţi, care cu rugăciunile lor de foc, cu luptele lor ascetice, cu puterea lor taumaturgică şi cu sfinţenia lor au întărit şi consolidat pentru totdeauna mesajul Evangheliei în Rusia.

_______________

MORLOVA NICUŞOR – „Sfântul Nectarie Taumaturgul“


Sfântul Nectarie Taumaturgul este unul dintre cei mai iubiţi şi mai căutaţi sfinţi, de către credincioşii din Grecia de astăzi. Pe lângă faptul că este un sfânt contemporan, un sfânt al secolului nostru, el atrage mai ales prin mulţimea minunilor săvârşite, atât în timpul vieţuirii sale, cât şi după adormirea sa întru Domnul. Foarte mulţi credincioşi, care au venit de-a lungul vremii, să se închine la Sfintele sale Moaşte, aflate la Mânăstirea Sfânta Treime din insula Eghina, au plecat vindecaţi sufleteşte şi trupeşte. Vestea acestor fapte minunate a depăşit de mult graniţele pământului elen. Astăzi, mii de credincioşi din ţările ortodoxe şi chiar din Occident, vin cu evlavie să găsească aici un liman izbăvitor.

_________________

DIMITRIE GRAMA – „Versuri“


Scriu ce-mi trece prin cap, cînd îmi trece şi bineînţeles că-mi dau seama că în ceea ce scriu sînt mai multe afinităţi literare cu Borges sau Jimenez ori Aleixandre şi mai puţin cu Goga, care de altfel a fost bun prieten al familiei din partea mamei mele.

„De un timp încoace, am scris doar frînturi rupte direct din suflet. Fără ajutor, fără dicţionar, fără înflorituri. Şi mai ales fără să-mi pese de ce s-a mai scris, de ce gîndesc criticii sau chiar ce gîndesc ori simt cititorii, dacă or exista. Doar aşa am putut fi liber, doar aşa îmi lasă pana urme pe care pot să mă odihnesc.

_______________

IOAN MICLĂU – „Frunze de toamnă aurie“


Eu nu am scris niciodată cu gândul la viitoarele glorii, – şi nici nu am să scriu -, ci cu gândul la prezentul în care îmi trăiesc zilele vieţii. Cu gândul la istoria şi credinţa acestui Neam frumos, căruia îi aparţin, cel al Românilor!

Sunt om ca fiecare, dar când vorbim de Arte, intrăm într-un domeniu, aş zice sacru, domeniul Divinităţii Creatoare, care ne şi vorbeşte în aşa fel, încât, uneori scriem ce Duhul ne dictează. Duhul celui ce ne-a creat, Dumnezeu! Iar dacă uneori mă îngrozesc singur la terminarea unei poeme, ba chiar aş vrea să şterg ceea ce am scris, nu e altceva decât adevărul ce-l spusei mai sus! Deci, a anula inspiraţia primă, cea ce are izvorul într-un crez, într-o iubire, duce la alterarea esenţei divine! A operei! Această nouă cărticică, Frunze de toamnă aurie, este una din aceste cărţi, cu scrieri adunate atât pentru interesul copiilor cât şi al oamenilor mari, al părinţilor!

decembrie 22, 2010

Nr. 10/2010

Filed under: Fără categorie — ARP @ 11:41 am

„ARTUR SILVESTRI – Aşa cum l-am cunoscut“

Cum l-am cunoscut eu pe Artur Silvestri? Această carte mă face să-mi amintesc.

Era spre sfârşitul anului 1981, venisem de puţin timp în Bucureşti, pentru a fi unul din redactorii fondatori ai SLAST (Suplimentul literar artistic al Scânteii Tineretu­lui). Apariţia unei noi reviste literare era neliniştitoare pen­tru ambele reviste literare de la centru, atât pentru Luceafărul cât şi pentru România Literară. Deşi cele două reviste erau în conflict iremediabil, faţă de noua apariţie aveau aceeaşi aversiune. Teama era de ideologie. Nu ştiu dedesubturile înfiinţării acestei reviste dar înclin să cred că a fost una din întâmplările benefice. Nu cunoşteam nici dedesubturile politice cum nu cunoşteam nici luptele lite­rare. Cunoşteam literatura, nu scriitorii, cu atât mai puţin conflictele mai mult sau mai puţin literare.

_________________

AL. FLORIN ŢENE: „Sonată pentru creşterea ierbii“


Cad ceruri peste alte ceruri în stele stinse de mult

zgura rămasă mocneşte lumină-n adâncuri,

stau pe-o piatră de gând şi ascult

tăcerea din versuri,

doar greierii ţiuind în urechi

coboară poteci printre rime

perechi

pentru despărţirea imaginată de noi care niciodată n-a avut loc, ne mai unesc şopârle şi şoşonii udaţi de ploi ce suflă alizee albastre în fluiere de soc.

*****

Cale lungă are poetul pe lumină călcând

cu călcâiele bătătorite de dor de ducă purtând la tâmple câte-o vină în apus ce-o duce şi acum în gând acolo Sus şi-n mână cu o floare ce se usucă.

*****

Cale lungă are Poetul călcând pe tăcerea ce vine, sorbind mierea cuvântului din ţâţa unei albine.

_______________

CEZARINA ADAMESCU – „Spre maluri care nu se surpă. Scriitori mureşeni în pagini dunărene“

 

A scrie despre cineva este, în primul rând, o dovadă de mare preţuire faţă de acea persoană. Cu atât mai mult când aceasta este un scriitor. Nu toţi scriitorii găsesc resurse lăuntrice pentru a-şi manifesta simpatia şi generozitatea faţă de confraţi. De ce? Din motive lesne de înţeles şi din atitudini pur omeneşti. Consideră că se află într-o oarecare rivalitate/competiţie şi a-l lăuda pe celălalt poate fi (cel puţin în ochii lor) o diminuare a nivelului lor. Să ne închipuim o scară care urcă spre înălţimi şi, pe treptele ei, oameni alergând şi înghesuindu-se care să ajungă în vârf. Va exista întotdeauna o oarecare îmbulzeală, aglomeraţie, îmbrânceală şi chiar eliminare a celor mai înceţi de picior, care mai şi gâfâie. Legea competiţiei. Trofeul nu-i e dat orişicui. Dar literatura/cultura nu înseamnă doar o scară spre cer. Există suficiente paliere şi coridoare pe care poţi merge nestingherit, fără teama că ai putea fi azvârlit într-o parte.

 

noiembrie 13, 2010

Nr. 8/2010

Filed under: Fără categorie — ARP @ 1:42 pm

COROLIAN PĂUNESCU – „Răstimpul iubirii“


Renunţare

Mă doare tot trupul, cumplit mă doare,

azi nu mai merg în livada cu tineri altoi,

E prea frig şi parcă un nor de ninsoare

stă gata să cadă din cer peste noi.

________________

STROIA A. GHEORGHE – „Pledoarie pentru… inocenţă“


E vremea când universul nostru încape într-o palmă, când de pe cer putem atinge lumina oricărei stele, ce poartă în lumina ei gânduri şi speranţe, care ne însoţesc pe tot parcursul existenţei noastre. Este vremea când întreaga noastră fiinţă vibrează, arzând cu căldura unei supernove, ştiind că în toată imensitatea ei, nu va mai putea atinge niciodată puritatea, candoarea , sinceritatea şi frumuseţea unui surâs cald de copil.

________________

VICTORIŢA DUŢU – „Ilinca“


Repet cu încetinitorul pe ecranul imaginaţiei propria mea închipuire. Eu sunt într-o copilărie abstractă, care este una mentală, da, parcă aş vrea să fiu unul din copiii aceia de care vorbeşte Hristos, copiii aceia care cântă în pieţe şi oamenii trec indiferenţi iar ei spun : “v-am cântat din fluier şi nu aţi dansat”, nu v-aţi bucurat, nu aţi râs, mai adaug eu.

______________

ELENA M. CÎMPAN – „Nicolae Băciuţ – Gândul care uneşte“

Pe Nicolae Băciuţ nu-l mai poţi schimba. A trăit în preajma unor nume mari: Romulus Guga, Nicolae Steinhardt, Nichita Stănescu, Matei Vişniec, Ana Blandiana, Marin Sorescu, Augustin Buzura. A dialogat, şi-a construit propriul drum în literatură, în cultură. Nu doar în poezie, care este şi rămâne „cea mai de preţ zăbavă” a scriitorului, pe lângă publicistică, jurnale, interviuri, istorie, Nicolae Băciuţ e gândul care uneşte ferestre de ziduri, ziduri de ferestre, sud cu nord, est cu vest, bine de rău, echinox de solstiţiu, patria cu exilul, capitala de provincie, răsăritul de apus, dreapta şi stânga, curs şi recurs…

_________________

NICOLAE BĂCIUŢ – „Vamă pe valoare adăugată“

Suntem căliţi, pentru că din 2005, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Mureş şi nu numai ea, ci toate Direcţiile de Cultură din ţară, au bugetul de 0 lei pentru proiecte şi programe culturale. Am învăţat să facem gesturi culturale fără bani, cu bani foarte puţini sau cu parteneriate care să nu lase nimănui sentimentul improvizaţiei, sentimentul bifării. Atunci când găsim parteneri pentru un proiect cultural, îl facem, iar în ultimii ani am avut astfel de acţiuni de anvergură, de substanţă, şi spun cu certitudine că au însemnat ceva şi vor rămâne în memoria culturală a judeţului.

____________

IOANA VOICILĂ DOBRE – „Între verde şi albastru“


Sunt primăvară

Am palmele-nflorite

cu narcise

şi la urechi, cercei

de ghiocei.

Sunt primăvara

ce-nfloreşte vise,

pe câmpuri

unde zburdă miei!

_________________

STANISLAV LACOMCHIN – „Mozaic“


Undeva, după mal, soarele asfinţea, mângâind crestele teşite ale munţilor. Seara se lăsa domoală, cuprinzând încet depărtările. Vaporul trecuse de Cotul

Pisicii şi-şi continua drumul spărgând fără milă oglinda lucie a Dunării. În saloanele aproape goale, zăpuşeala şi liniştea domneau în voie. Ici acolo se mai zărea câte un pasager, cufundat în vreo carte sau dormitând. Fremătând, perdeluţele se unduiră lin. Un fior plăcut străbătu salonul.

Surâzând gingaş, briza serii îşi aruncă şăgalnic privirea pe gemuleţ. Curioasă, răsfoi fugar câteva file prin cartea din poalele fetei, o sărută nevinovat pe ochii adormiţi şi îi mângâie părul învolburându-i şuviţele. Se strecură ca o hoaţă printre sânii de piatră ai roşcovanei cu codiţe mici şi jilave, se urcă jucăuşă pe tulpiniţa firavă a florii din glastră, îndoind-o uşor şi sări sprinţară pe masă, privind nedumerită foile întinse.

septembrie 23, 2010

Nr. 7/2010

Filed under: Fără categorie — ARP @ 2:23 pm

CEZARINA ADAMESCU şi CONSTANTIN VLAICU – „CHIPURI SUFLETEŞTI“ – Album fotostihuri

Acest album se dedică memoriei cărturarului de excepţie prof. dr. ARTUR SILVESTRI care a admirat în nenumărate rânduri fotografiile şi le-a apreciat. Ceea ce m-a îndemnat să continui în spiritul său, spre aducere aminte. (Constantin Vlaicu)

_________________

ANA-MARIA BĂLAŞ – „Replay la viaţă – Jurnal de dimineaţă“

Azi am ucis soarele, nu m-am bucurat de mângâierile lui. El mi-a luat faţa în raze si mi-a spus să zâmbesc. Însă sufletul îmi era mâncat de durere si nu mai aveam putere să-i zâmbesc.

Am ucis păsările… credeam că linistea totală, abisul, si nu cântecul lor mă va putea ajuta să descopăr înţelesurile unei vieţi scăpată pe gura unei sticle sparte de bere.

Am ucis orele… am vrut să opresc timpul în loc, însă tot auzeam ticăitul ceasornicului si l-am blestemat. Ştiam că fericirea nu ţine o vesnicie. >>>>

__________________

CEZARINA ADAMESCU – „Poezia boemei, boema poeziei – Nicolae Băciuţ“

Pornind de la o superbă şi esenţială definiţie a Poeziei: „Lecţia / de / anatomie / a unei / secunde”, Nicolae Băciuţ ne poartă şi de data aceasta, pe tărâmul fermecat pe care s-au încumetat să cutreiere, nenumăraţi aspiranţi la nemurire, dar puţini au lăsat urme vizibile. Aflat la cea de a doua ediţie, revăzută şi adăugită, volumul “Singurând” oferă iubitorilor de poezie o selecţie riguroasă de texte, de un lirism tulburător, chiar dacă forma este, cu preponderenţă, cea a versului alb, neîncorsetat în canoanele clasice. >>>>

_________________

STROIA A. GHEORGHE – „De vorbă cu o minune“

Să ne reîntoarcem cu plăcere şi cu pasiune, către perioada aceea a vieţii noastre, când, aşezaţi pe genunchii bunicului, împlineam o stare de vis. Ascultam poveştile spuse cu glas tare, pline de simţire, de o frumuseţe şi simplitate fără de margini…Ne aducem aminte cu infinită plăcere de bunici, pe care îi credeam eroi de poveste, cu puteri supranaturale, care vorbeau cu vocea de tunet a zmeului, sau cu gingăşia cristalină a glasului vreunei Cosânzene. Impresionaţi de puterea pe care o are cuvântul asupra noastră, suntem şi astăzi, deşi de multe ori în taină, admiratori înflăcăraţi ai poveştilor copilăriei, care aduc a parfum de epocă de mult apusă. >>>>

__________________

CEZARINA ADAMESCU – „Personaje preferate din desene animate“

Walt Diesney le-a creat, copii

în ipostaze mii.

Poveştile-s adevărate-n

desene multe, animate

cu personaje şi eroi

ca mine şi ca voi.

Poate-un pic exagerate

da, vă cred, aveţi dreptate.

Toate au un scop, să ştiţi

să vă facă fericiţi.

Iar de-o luptă se încinge

BINELE MEREU ÎNVINGE. >>>>

___________________

CEZARINA ADAMESCU – „Alena, prinţesa tristeţilor albe“

Povestea pe care vreau să ţi-o spun, copile, nu se află-n cartea de citire. Nu se află nicăieri pe pământ, decât la mine-n cuvânt.

Şi-o să rog vântul să nu mi-o zboare, fiindcă am cules-o din Soare.

Povestea mea e ca o jucărie, pe care-o găseşti într-o casă de hârtie.

E o poveste plină de lumină, ca dimineaţa aceasta senină.

Şi are o mulţime de eroi, ca mine, ca tine, ca voi.

O poveste încărcată de mistere pe la colţuri şi prin unghere. În care, pentru dezlegarea şaradei nu ţi-ar ajunge nici cele o mie şi una de nopţi ale Sheherazadei. >>>>

________________

CEZARINA ADAMESCU – ,,Primăvara face pozne“

CUVÂNTUL SCRIS

Spune-mi, rogu-te, copile,

ce-ai dori-n aceste file

să găseşti, să-ţi placă ţie

aducându-ţi bucurie?

Un minuscul univers

prins într-un crâmpei de vers,

într-o strofă delicată

începând cu „A fost odată?”…

Să-ţi descriu împărăţia

slovelor – minunăţia

ce doar visul o întrece

şi gândirea o petrece?

Spune­-mi, rogu-te, ai vrea, >>>>

_______________

DANIEL MUREŞAN – „La curtea zeilor“

MAMA GEEA

Atâtea lucruri vrednice şi ticăloase

au venit, vin din iubire şi ură,

atracţie şi îndepărtarea de

vremea mănoasă,

netrebnică, indiferentă,

milostivă,

ascultaţi pulberea din stele.

– Geea, eşti nu doar mama mea,

eşti născătoarea binecuvântată,

zeiţa pământului, naşti cerul,

minunea schimbării-i la tot pasul,

te însoţeşti cu Uranus şi vin zeii,

soţul îţi este Cerul şi adesea te prinzi >>>>

august 22, 2010

Nr. 6/2010

Filed under: Fără categorie — ARP @ 1:06 am

FLORENTINA LOREDANA DALIAN – „Aceeaşi lună peste sat“

Nu mai e nici moara-n sat, Biserica, având sfinţii decoloraţi de vreme, îşi aşteaptă enoriaşii care-au plecat demult, iar străzile-s prea goale ca să mai poarte nume.

Doar cimitirul însoţeşte singurătatea puţinilor bătrâni rămaşi, străjuind măreţ de pe deal. Crucile veghează liniştea celor tăcuţi, flăcăi şi fete cândva, înlănţuiţi în horă. Nici horă, nici lăutari nu mai sunt. Doar porţile se vaită, amintind vioara. În colbul din stradă, copii nu se mai joacă, lunca tânjeşte după chiotele lor. Caii au murit de bătrâneţe, câinii de plictiseală. >>>>

__________________

AL. FLORIN ŢENE – „Florile Sarmisegetusei“

Unde eşti, slăvită  şi mândră cetate

La care mă închinam cu pietate?

Unde eşti cetate a lui Romul cu delirul şi uitarea?

Cu vinul oaspeţilor, cu parfumul ce inunda zarea?

Ooo! Nu e nimic în această sălbatică ţară.

Şi apa aici e , parcă, amară.

Ovidiu a spuso! Romă iubită, adevărul să-l crezi!

Vino aici în sălbăticie. Şi-ai să vezi. >>>>

__________________

VIOREL DARIE – „Adoris şi Kromia“


Dacă spiritul cititorului din zilele noastre ar putea face abstracţie de tot ce s-a creat în lumea largă în ultimele două milenii; dacă s-ar putea imagina o lume fără fascinantele realizări de talia romanelor lui Balzac, Dumas, Tolstoi, fără genialele simfonii ale lui Bethoven sau fără luminoasele picturi ale lui Raphael şi Leonardo da Vinci; dacă s-ar mai putea închipui o Italie fără grandoarea Veneţiei şi candoarea Genovei; dacă s-ar putea închipui o veche Eladă cu celebrele capodopere ale lui Phidias şi cu Acropole cea nouă încă necreate; ei bine, poate doar atunci spiritul – purificat de imagini şi concepte – ar putea ajunge la acel izvor de lumină străveche după a cărei puritate tânjim şi astăzi. >>>>

__________________

„Umor german la zi“ (selecţie şi traducere de VICTOR ŞTIR)

Pacientul: Spune-ti-mi adevarul, domnule doctor: Boala mea este

foarte rea?

Ce înseamna rea? Sa o spunem asa: Când va voi vindeca voi fi

renumit în toata lumea.

*

Doctorul de pe salvare catre asistenta începatoare: I-ati luat

pacientului nr. 12 sânge? Da, dar nu a curs nici o picatura peste sase

litri.

*

Pacientul: Si chiar, operatia acesta nu e atât de periculoasa?

Medicul: Am facut-o de o suta de ori.

Pacientul: Atunci m-am linistit…

Medicul: O data poate sa mai mearga! >>>>

__________________

EMILY DICKINSON – „Poezii de iubire“ (traducere din limba engleză de VICTOR ŞTIR)

EPIGRAMĂ

Aceasta e tot ce-am adus azi,

Si inima mea pe lângă,

Aceasta si inima mea si toate câmpurile,

Si toate ascunsele pajisti.

Fii sigur socoteste că te-as uita,

Ceva poate spune soarele,

Aceasta si inima mea si toate albinele

Ce se opresc pe trifoi. >>>>

__________________

RĂZVAN VOICU – „Războinicii munţilor“

A fost o vreme îndepărtată când mulţi oameni nu mai aveau energia de a se bucura de viaţă, când nu mai aveau speranţă că pe tărâmurile lor se vor asterne pacea si libertatea. Era vremea întunericului creat de imperiul lui Stredok si de generalii săi: Sapek, Taprek, Talmal, Aldruk si Elmer. Cele două râuri, care altădată scăldau cu apele lor un teritoriu cu o civilizaţie înfloritoare, creată în regate libere si pasnice acum adăposteau navele de război ale împăratului Stredok. Pe lângă minereurile de fier si bronz, arme si alimente pentru imensa lui armată, navele împăratului Stredok mai aduceau si sclavi care erau pusi să muncească pentru viitoarea resedinţă a sa: un palat imens de formă piramidală înconjurat de trei rânduri de ziduri. >>>>

__________________

CAMELIA IULIANA RADU – „Legendele Cetăţii Şinca“

— Sunt atât de multe cărţi şi toate vorbesc despre trecut. Cu cât citesc mai mult, cu atât am sentimentul că nu mai înţeleg nimic. Sunt prea multe presupuneri, e totul atât de greu! Istorie… Pentru ce? Viitorul este mult mai important.

— Nu parcurgi istoria pentru evenimentele ei. Dacă vei face asta, cu siguranţă că nu vei înţelege nimic.

— Atunci pentru ce?

— Pentru a învăţa să fii, să gândeşti. >>>>

__________________

ION UNTARU – „Vestitorul“

Într-un interviu despre „Poezia şi poeţii tineri”, cu destui ani în urmă, Perpessicius sublinia că „dacă în cartea unui debutant aflu o singură piesă de excepţie, înseamnă că am descoperit poetul. Abia după aceea îl voi analiza, plecând de la poezia în cauză”, (citat din memorie). Această opinie – oarecum sentimentală, este parţial discutabilă, fiindcă, adesea, după un debut nesemnificativ poate urma a doua sau a treia carte, care să-l aşeze pe autor în nobila tagmă a poeţilor timpului respectiv. La rându-mi, eu însumi un sentimental incurabil, mă înscriu în aserţiunea marelui eminescolog. >>>>

iulie 18, 2010

NR. 5/2010

Filed under: Fără categorie — ARP @ 11:48 pm

CEZARINA ADAMESCU – „Cultura omului, omul culturii – Nicolae Băciuţ“

INTERVIU CU SCRIITORUL NICOLAE BĂCIUŢ

-Faptul că aţi lucrat la Echinox incă din timpul facultăţii, in calitate de redactor, a fost benefic pentru cresterea Dvs. ca sciitor. Ulterior aţi lucrat in redacţia prestigioasei reviste “Vatra, pană aţi ajuns la conducrea ei,urmand tradiţia Scolii redacţionale a lui Romulus Guga.

Practic el v-a provocat să realizaţi primele interviuri. Nu vă intreb despre influenţa lui asupra spiritului Dvs., ci despre cum era el ca om, in relaţie cu tinerii scriitori si redactori pe care-i indruma.

-Înainte de toate, se cuvin câteva precizări, în numele adevărului pe care-l asteaptă toată lumea de la scriitor, căruia nu i se îngăduie să mintă.

________________

ION UNTARU – „Paso doble“

Filoane de argint în muntele de steril

La un an după apariţia lucrării Păsări şi cuvinte, carte care s-a bucurat de numeroase ecouri în revistele de haiku de la noi şi de aiurea, Ion Untaru revine în forţă cu un volum masiv de poeme. Paso doble este  noua carte de vizită a poetului. Poezia de aici, scrisă în toate genurile, cu predilecţie pentru genul scurt, are dimensiunile unui masiv muntos, care conţine un zăcământ bogat. Ca şi în natură, şi în poezie, până ajungi la esenţa frumuseţii, urci o scară valorică. Poetul o spune cu farmec într-un autoîndemn: Sus, tot mai sus/ până dai de Dumnezeu. Este partea cea mai înaltă a  aspiraţiei, idealul oricărui poet care se respectă, de a-l avea ca model al creaţiei sale însuşi pe Marele Creator. >>>>

___________________

FLORIN CONTREA – „Labirinth“

“Singur lângă hubloul astronavei. Trecem deasupra părţii întunecate a planetei Altamirabel. Nu văd nimic, doar stelele ce par ace de ghiaţă înfipte în retină şi-n negrul absolut al cerului aproape ireal. Conturul astrului se distinge cel mai clar – e locul unde nu sunt stele, un gol profund care-mi absoarbe sufletul şi-l proiectează în infinit… Tăcerea copleşitoare a spaţiilor infinite … Observ ceva, o umbră puţin ovală în dreapta sus, desigur unul dintre sateliţi, diform ca un cartof, plin de crevase şi cratere. Orişice zgomot, cât de mic ar fi, se-aude acum amplificat stârnind în gând ecouri prelungi.

Mă ţin cât pot de bara metalică să nu cad în abisuri. Iluzie; ştiu bine că n-am unde cădea. Senzaţie continuă de prăbuşire în abis, cu tot cu navă. De s-ar termina-ntr-un fel… De ani zburăm în spaţiul nesfârşit şi tot nu mă obişnuiesc cu starea asta de plutire continuă în gol. Să n-ai nimic temeinic să te ţii, să tot visezi zadarnic pământ solid sub tălpi. Oare mai ştiu să merg?…” >>>>

________________

MELANIA CUC – „Jurnalul de la Lăpuşna“

Vămile culorii

Ştiam că Melania Cuc cântă la mai multe instrumente odată. Ştiam că va veni la Lăpuşna ca să picteze, prinsă în vârtejul unei idei, „Icoana din fereastră”, ştiam că vine să filmeze, că va scrie jurnal. Că va trăi la cea mai înaltă temperatură la umbra şi răcoarea brazilor înfipţi cu creştetele în cer.

Sigur, ştiind că eşti „monitorizat”, există tentaţia „self controlului”, indus de perspectiva „aducerii la cunoştinţa publică” a „filmului” unei întâmplări culturale. Cu toate acestea, cei care au participat la proiectul nostru de la Lăpuşna au intrat în firescul lucrurilor, ceea ce face veridică mărturisirea jurnalului, care devine document. >>>>

_______________

MARIA TIRENESCU – „Risipa de parfum“


În zorii zilei,

un boboc de trandafir

se scalda-n roua.

*

Primavara.

În joaca, doua vrabii

scutura flori de mar.

*

Liniste deplina.

Aud cum creste frunza

plapândului prun.

*

Margine de sat.

Plopii singuratici dorm.

Melancolie.

*

În zorii zilei,

un boboc de trandafir

se scalda-n roua.

*

Primavara.

În joaca, doua vrabii

scutura flori de mar. >>>>

___________

ION UNTARU – „Autoportret fără oglinda“

Moto:

S-a făcut aproape ora cinci

Întunericul s-a risipit de tot

Cari în spate lucruri şi le-mpingi,

Toată viaţa, ca un idiot!

___________

COLŢU-ACESTA MIC DE RÂU

Dacă s-a închis zăplazul

Ne mai vedem mâine dimineaţă

Când va fi păscut izlazul

Turma oilor de ceaţă

***

Scade la răstoace gârla

Împrejururi saltă trestii

Că timidă şi şopârla

Exclamează: – Ce de chestii!

***

Clorofila, un miracol

Roua limpede pe iarbă

Se dau broaştele-n spectacol

Cu năduf c-a prins să fiarbă, >>>>

________________

CENACLUL ARIONDA – „Armonii celeste“


CUVÂNT DE BUNĂVOIRE LA NAŞTEREA UNEI ANTOLOGII

Ca într-o simfonie galactică, un mănunchi de voci lirice se adună şi se armonizează, fiecare după sunetul propriu, urmărind cu ochii, mintea şi inima tema principală, ca pe Steaua din Betleem, sincronizate conform ritmului cosmic.Arpegii, melodii originale, frânturi de cântec aglutinate în eufonii solare şi selenare. Toate se îmbrăţişează perfect într-un sunet prelung, transgresând Spaţiul şi Timpul. Ce au în comun aceste voci singulare în esenţă ?

O undă uşoară de parfum inefabil care inundă încăperile inimii…Un refren suav, repetat la nesfârşit, de fiecare dată adăugând noi cuvinte şi sunete? Instrumente neinventate? Voci cu ambitus larg, ori îngust? Cert e că fac parte din aceeaşi orchestră. Şi ce-ar fi dacă fiecare ar cânta, în mod singular, în propria încăpere ? Nici nu s-ar mai auzi pe sine în uruitul asurzitor al singurătăţii, zgomot fără echivoc, menit să rănească auzul…  >>>>

_______________

MARIA TIRENESCU – „Culorile viselor“


Omul – prezenta statornica pe acest pamânt ce tine sa arate tuturor ca exista!

Nu doar natura se va face simtita în aceasta fortareata a simturilor, ci mai ales lumina, gândul si zâmbetul, ce se vor a fi percepute în viata omului prin flori, frunze si copaci.

Dintotdeauna copacul a fost un simbol al fortei, al puterii si al întelepciunii, al fertilitatii si al vietii, însa astazi, el desemneaza tot ceea ce exista, masoara timpul în poezie si mai presus de toate, muta omul în infinit.

Cine se apleaca asupra artei poetice (Autoportret) va constata un suflet ce refuza sa îmbatrâneasca, o fiinta ce doreste sa devina tânara prin amintire, un suflet cald unde tristetea nu-si gaseste locul întrucât o floare, o frunza sau un sunet, va poposi mereu lânga cel parasit. Tema poemelor ar putea fi omul singur în mijlocul lumii, o tema ce deschide diverse dimensiuni ale interpretarii, de la nuanta filosofica pâna la cea stiintifica, stiut fiind faptul ca matematica (stiinta) a mers întotdeauna la pas cu filosofia (marii matematicieni fiind renumiti în filosofie). >>>>

_______________

ION UNTARU – „Locuiesc într-o lacrimă suspendată“

SPONSORULUI NECUNOSCUT

În somn ne chinuie himere

Mereu tot mai puţină pâine

Şi-aceeaşi falsă mângâiere:

Azi e mai multă decât mâine!

***

Şi lumea merge mai departe

Că n-are cum să stea pe loc

Şi tot mai greu se scrie-o carte

Şi nu se vinde mai deloc

***

Adesea rafturile-s pline

Şi doar cumpărătorii lipsă

Cultura intră în eclipsă,

Nimic nu merge de la sine

***

Şi totuşi ăsta-i adevărul:

Mai sunt nebuni gata să scrie

Şi să despice-n patru părul

Că sunt nebuni de poezie >>>>

iunie 13, 2010

NR. 4/2010

Filed under: Fără categorie — ARP @ 10:36 am

MELANIA CUC – „Lebăda pe asfalt“

INVĂŢ ÎNVIEREA MERGÂND

Îmi dau semne indescifrabile

Oamenii care au reuşit în istorie,

Acei muncitori tipografi

Care au adunat aldine

În şorţul de plumb.

Pe aici nu  se trece ! îţi scriu,

In vreme ce razele roentgen

Mi-au pătruns deja prin carne şi os.

Intru triumfal în loja operei

Şi traviata scuipă-n batistă

Vopsea pentru ouă. >>>>

_________________

AL. FLORIN ŢENE – „Cărticica de dat în leagăn gândul. Povestiri onirice“

MĂNUŞA DE BOX

Eram în Bucureşti cu Titina, soţia mea, pe o căldură de făcea să ni se scufunde sandalele în asfalt. Ajunşi pe fosta stradă Lahovary, ne-am oprit în dreptul imobilului din spatele Bisericii Albe unde, citind pe o plăcuţă comemorativă, a locuit George Enescu împreună cu Maruca. Dogoarea aerului făcea ca autoturismele să le vedem jucând în aer. Încet, am urcat la etajul 5, unde îşi aveau apartamentele cei doi proaspăt căsătoriţi. Începuse să mă doară capul de atâta căldură. Uşa salonului mare era deschisă. Mobilele Bidermayer, icoanele vechi şi tablourile cu rame vechi aurite, cu chipul Cantacuzinilor întregeau imaginea în centrul căreia se afla George Enescu, care ne-a primit stânjenitor în urma refuzului fiicei prinţesei să-i întindă mâna.  >>>>

_________________

ANTONIA ILIESCU – „Născătorul de perle“


FLORI DE BONSAI
Flori mari de arbori mici
Cu trunchiuri chinuite
În scoarţele prea mici;
Cu limite meschine
Şi-absurde: “pân-aici!”
E scris în slova legilor lignine
Din crengi, de mâna omului legate :
“N-ai voie să creşti mai departe!” >>>>

_________________

GABRIELA MARIETA SECU – „A doua inimă de buzunar“


MAREA PENTRU TINE

Privirea ta

Ancorată de-un zâmbet

Îmi aminteşte de marea

Pe care o iubeam amândoi…

Vezi, verbele mele sunt,

Atunci când vorbesc despre tine,

Duse de pescăruşi

Dincolo de ultimul orizont…

* * *

Marea şi tu

O iubire

De dincoace… >>>>

_________________

GABRIELA MARIETA SECU – „Inimă de buzunar“

INIMĂ DE BUZUNAR

Inimă de buzunar

Ajunsă, iată

Mă simt în mâna ta

Un fir de iarbă,

Crâmpei de şoaptă

Ce-a învăţat să fie

Dincolo de tăcere Poezie >>>>

_________________

LIVIU-FLORIAN JIANU – „Imnurile făţărniciei“

RANA ÎN LUMINĂ

De m-aş uita în rănile adevărate,

aş vrea în burta mamei să fi mas,

căci rană-ţi sunt, şi sângerez păcate,

şi cui îţi sunt, şi-n rana ta, popas –

* * *

Şi umbrei mele, nu îi sunt stăpânul,

şi unde cade, n-am putere, n-am,

să-I ţin Dumnezeirii  Tale, spinul,

cu năruitul suflet, să-ţi fiu ram – >>>>

_________________

MELANIA CUC – „Vânătoare cu şoim“

Prin ochii mei speriaţi curg valuri de mentă strivită-n mojare de cupru coclit. Otrava asta-i ca un seu ce-mi unge pupila, tot rană verde şi în care şoimul cloceşte unul dintre cei doi sâni infertili ai pământului.

Tu eşti vântul, eu… un fel de planetă copilărindu-se, o neadaptată pe cerul de unde o altă cometă frumoasă mă plezneşte din bici peste faţă.

Din locul tău plin cu ace de siguranţă, îmi zâmbeşti cu indiferenţă de infantă îmbrăcată în palton de molton şi guler de hermină sălbatică. >>>>

aprilie 1, 2010

NR. 3/2010

Filed under: 1 — ARP @ 11:48 am

ARTUR SILVESTRI – „Revolta fondului neconsumat. Cazul Zaharia Stancu“

„Noi  am   făcut  caz  de  latinitatea   noastră indiscutabilă — îşi încheia, în 1941, G. Călinescu Istoria literaturii române de la origini până în prezent — dând impresia că suntem tineri şi neglijând substanţa medulară. Noi, însă, suntem Romani şi ca francezii Galo-Romani, popor străvechi, adică, cu notele lui etnice neschimbătoare esenţial, primind limba şi cultura latină. În fond, suntem geţi şi e mai bine a spune că, în felul nostru, am primit şi noi succesiunea spiritului roman, pe care trebuie să-l continuăm de la longitudine reală, fără mimetisme anacronice. Spiritului galic şi brit trebuie să-i corespundă aici, prin sporire, spiritul getic. Căci, să nu uităm că, pe Columna lui Traian, noi, Dacii, suntem în lanţuri . Aceste vorbe sunt adevărate şi configurează un mod de a fi în lume pe care G. Călinescu îl exprimase la altitudinea lui de lamură necontestabilă, exemplificat, mai apoi, de o directivă interioară ce devine, astfel, tradiţie călinesciană. >>>>

____________________

VALENTINA BECART – „Antologie de poezie“

Câte definiţii se pot da Poeziei? Memoria sufletului, Rugul Duhului Sfânt, Configuraţia sinelui, Înţelepciunea clipei, Limbajul memoriei…

Poezia poate ascunde în ea sufletul Luminii? Sufletul Luminii poate fi ascuns? Se vede că da. În intimitatea fiinţei, acolo unde aproapele şi departele se logodesc şi se cunună. Ea stăruie – halo reflexiv în jurul fiecărui nume şi ne conferă privilegiul de a fi, acum şi de-a pururi.

Poezia este bogăţia săracului, e cea mai de preţ avuţie pe care, cu iubire jertfelnică, autorul o depune obol, pe altarul sinelui, unde flacăra focului sacru luminează potirul cu vin şi pâinea cea suprafirească, pregătite de împărtăşire…>>>>

____________________

CEZARINA ADAMESCU – „Sufletul luminii“

Această scriere este foarte simplă şi în acelaşi timp foarte utilă pentru sufletul care doreşte să crească şi să se îmbunătăţească. Alcătuită din gânduri cernute prin gâtul clepsidrei, ea poate dobândi celui care o parcurge, o stare de confort sufletesc pe care numai iubirea izvorâtă dintr-o inimă neprihănită ţi-o poate oferi.

Ca în convalescenţă, după o lungă maladie în care ai fost ţintuit la pat şi într-o zi, te trezeşti în zori că te simţi refăcut, înviorat. Neasemuită binefacere. Ai extirpat răul din trup şi din suflet şi acum aştepţi timid, soarele să te încălzească, să te întremeze. Te simţi slăbit? Nu-i nimic. În curând vei fi din nou pe picioare. Începe deîndată cu un zâmbet. N-ai cui zâmbi? Fă-ţi curaj şi zâmbeşte cerului, soarelui, lumii, fără teama de a fi considerat deplasat. >>>>

____________________

SORIN OLARIU – „Cartea-i mică, dar furnică…“

Autor al câtorva plachete de catrene spirituale, Sorin Olariu, poet şi epigramist, recidivează, publicând un volum compact de peste 200 de piese, consolidându-şi statutul de creator în gen. Mi-a făcut bucuria de a-mi cere opinia despre aportul său epigramatic sub forma unui Cuvânt înainte la volumul Urzici…pentru mari şi mici (Caransebeş-2001). Diagnosticul pus atunci s-a dovedit a fi exact, Sorin Olariu abordând, fără nici un fel de complexe, o problematică diversă ce se întinde de la politică -efectuând halte obligatorii în social- la literatură, nelăsând de o parte nici tipurile individuale, într-un cuvânt antenele sale sensibile, deosebit de fine, captând semnalele şi/sau ecourile mediilor celor mai felurite.  >>>>

____________________

CUCU C. IOAN, CUCU TOMA – „Psihiatria sub dictatură“

Sunt constient ca m-ati invitat aici sa iau cuvantul in calitate de diletant. Probabil, specialistii au tinut sa afle si parerea unui diletant, in ceea ce priveste consecintele experientei totalitare intr-o tara din estul Europei asupra psihiatriei cobailor.

Ei bine, in aceasta modesta calitate, ingaduiti-mi sa va propun un paradox. Specialistii cunosc exact – am impresia – crimele psihiatrice oribile comise in ospiciile din Est. Banuiesc, insa, ca domniile lor cunosc mai putin bine crimele psihiatrice, nu la fel de brutale, dar dezastruoase prin consecinte, savarsite in afara ospiciilor. Caci, practic, vreme de peste 40 de ani am fost cu totii, aici, pacienti. >>>>

februarie 28, 2010

NR. 2/2010

Filed under: 1 — ARP @ 12:05 am

ANTONIA ILIESCU – „Stropi de gând“

La baza vieţii pe pământ se află o moleculă dulce : glucoza. Ea alcătuieşte structura fibroasă şi rezistentă a plantelor, tot ea asigură formarea amidonului în cereale şi tot ea este rezerva energetică a omului, sub formă de glicogen. Datorită acestei banale molecule de glucoză ne putem mişca, putem lucra, putem gândi. Este fărâma de soare pe care o stocăm în corpul nostru. În acest context, pământul este o uriaşă bomboană albastră, formată din molecule de zahăr. Dar dacă la baza vieţii pe pământ se află această moleculă dulce, mă întreb : atunci de ce viaţa este uneori atât de amară ? >>>>

_____________

CEZARINA ADAMESCU – „Îngerul Esteban“

Această  carte s-a născut DINTR-UN PREZENT CONTINUU şi dintr-o stare de urgenţă lirică,  încărcată de mireasma trecutului, cu alonjă  subtilă către un viitor promis până în ultima clipă, dar care se prelinge pe lângă, mereu amânat – sine die –  ca o maladie împinsă până la acutizare şi dintr-o disperare smerită şi mută.

Acest poem fără sfârşit e un strigăt tăcut azvârlit către nimeni, este o schijă lăsată în urma  exploziei sinelui, care nu mai încăpea în propriul sine, care se zbătea într-o cămaşă prea strâmtă, confruntat cu starea aceea limită, la marginea căreia, ori te arunci în prăpastie, ori parcurgi drumul îndărăt, cu ochii legaţi, pe urmele propriilor tăi paşi acolo, de unde abia plecaseşi din disperare şi silă.

Desigur, am fost întrebată de nenumăraţi cititori, cine este acest personaj misterios, ESTEBAN, care cuprinde în el cuvântul existenţial ESTE,  cu miresme exotice şi, mai ales, ce are el deosebit şi fantastic de a putut genera trăiri atât de intense, atât de profunde. >>>>

_____________

MARIANA ZAVATI GARDNER – „Şoapte“

POTCOVARUL MAGIC

Poemul ca uscaciune

Ceruri negre, vanturi apoase,

Himere cu frunze-n directii adverse,

Ape uscate, pamant de nisip,

Somn coplesit, adanc de miresme,

Ceruri gata de duca, vanturi bolnave,

Tei zapaciti cu flori spulberate

Poemul ca roua uscata

Smiorcait uitat de pribeag

Maree rigide, foame de plangeri

Sa fi sosit la Balci ancurcat

Buze uscate, elegie a mintii

Timpul sa-si adune sorocul

Se vesteste Cometa cea surda

Poemul ca vis prafuit

Speranta sa fie uitata acasa >>>>

_____________

MIHAIL SOARE – „Înger de prisos“

M-am dus la snowboarding cu sfinţii

pe pârtia tristeţii neînţelese,

rânjeau cu gura pân’ la cer părinţii

iar soarta îmi dansa lasciv pe mese

Gătită-n zdrenţe de culoarea nopţii,

nurlie ca o târfă scăpătată

se legăna de balamaua porţii

şi vomita în draci sârmă ghimpată

Ningea cu fulgi de stârv de albatros

acoperind şi iarba din icoane,

un epolet de înger de prisos >>>>

_____________

ION UNTARU – „Condorul“

Alibiul celui drept

Gânduri, gânduri trec perechi

Pe aceeaşi filieră

Toate sunt la fel de noi şi vechi

Şi se scurg ca apa menajeră

Cât a mai trecut? Cât a rămas?

Dacă schimbi în pierdere câştigul

Toată  viaţa noastră-i un impas

Până  vine iarna şi ne prinde frigul

Nu eşti mai bogat decât ai fost

Poate doar atât: mai înţelept >>>>

ianuarie 23, 2010

NR. 1/2010

Filed under: 1 — ARP @ 10:54 pm

RADU BOTIŞ, CEZARINA ADAMESCU, CONSTANTIN VLAICU – „Mic îndreptar de terapie divină“

ŞTEFAN JURCĂ – „Păpuşa de rumeguş“

IONEL SIMOTA – „Aripi de cenuşă“

RETROSPECTIVĂ CĂRŢI PUBLICATE ÎN ANUL 2009

Filed under: 1 — ARP @ 10:51 pm

mai 18, 2008

CĂRŢI GRATUITE -DE LA AUTORI CĂTRE CITITORI : despre bibliotecă şi mod de utilizare

Filed under: 1 — ARP @ 9:12 pm

Aceasta biblioteca on-line face parte dintr-un program al Asociatiei Romane pentru Patrimoniu, intitulat “Cartea la distanta, gratuita, pentru romanii din toata lumea”.
De la aceasta pagina web se pot descarca gratuit carti de literatura romana prezentate virtual , donate de autorii lor pentru cititori romani din toata lumea . Indrumari de utilizare primiti aici >>>> Autorii care doresc sa doneze carti pentru BIBLIOTECA ON-LINE le pot trimite la adresa de e-mail: cartealadistanta@gmail.com

NOUTATI SI RECOMANDARI la ” Biblioteca on-line ”

Filed under: 1 — ARP @ 9:12 pm

Recent a aparut , pentru lectura gratuita , romanul ” Delirul „, vol II, continuarea celebrului roman al lui Marin Preda ; ” Delirul. vol. II” apartine scriitorului Stefan Dumitrescu . Se poate descarca aici : ŞTEFAN DUMITRESCU – „Delirul“, vol. II

CELE MAI CITITE CARTI

NAPOLEON SĂVESCU – „Călătorie în Dacia, Ţara Zeilor”
CORNELIU D. POP – “Studiu privind lipsa de suport juridic a retrocedărilor către cultele maghiare”
OVIDIU VUIA – „Despre boala şi moartea lui Mihai Eminescu”
GABRIELA PACHIA – “Antologiile Loga de poezie românească – I – ARS POETICA”
RADU MIHAI CRIŞAN – Cât de “retrograd” este Mihai Eminescu? 7 răspunsuri unui procuror
RADU MIHAI CRIŞAN – “Testamentul politic al lui Mihai Eminescu”
ION PACHIA-TATOMIRESCU – “Dicţionar estetico-literar, lingvistic, religios, de teoria comunicaţiei…”

NOUTATI

TOATE CARTILE DE CITIT -aici >>>>>>INVENTARUL BIBLIOTECII

DARURI PRIMITE TOT TIMPUL

Filed under: 1 — ARP @ 9:11 pm

As dori sa ofer cititorilor o carte recent aparuta (noiembrie 2007) la editura Eminescu, Bucuresti. Se numeste: „Totul cinta-n jurul meu!”- carte-puzzle, carte-bazar inspirata de creatia si personalitatea artistului Pavel Stratan.
Ilustratiile (coperta si ilustratiile interioare, pe care din pacate nu le mai am) apartin Alinei Astalus.
Luminita Zaharia

Mii de multumiri pentru ca mi-ati postat cartile la Biblioteca online. Nu am vazut volumul Ochiul de veghe, poate nu l-am trimis in acelasi timp cu celelalte, stiu ca am trimis si la aceasta adresa si la cartea la distanta. Oricum, e foarte bine si fara el. Numai ca am observat cateva greseli de scriere la Biobibliografie, cred ca eram prea obosita de nu le-am vazut. De asemenea, la unul dintre volumele de poezii, Lumina de pe Munte sau Dreptul la nemurire, nu mai stiu exact, sunt deranjate paginile. Probabil tot din vina mea, nu am verificat inainte sa trimit. Am uitat si ca la exemplarele din calculatorul meu, volumele nu aveau trecute editurile la care au aparut. Poate le puteti lua dumneavoastra din Biobibliografie.

Olga Alexandra Diaconu

DARURI ŞI BUNĂ-VOIRE – Ion Pachia Tatomirescu: „Această miraculoasă Bibliotecă…“

Filed under: 1 — ARP @ 9:10 pm

Va felicit sincer pentru initiativa de a realiza o Biblioteca On-Line patronata de ARP, oferita gratuit Valahilor / Dacoromanilor de pretutindeni. Pentru toti, tot gratuit, pentru „cresterea Limbii Pelasgo-Thraco-Dace / Valahe (Dacoromane)”, pentru „a Patriei cinstire”, la attach, va ofer doua volume de versuri: „Ultimele poeme hadronice” (din 2002) si antologia-mi de autor, cu care mi-am sarbatorit cea de-a LX-a-mi inghiocelire, pe 16 februarie 2007, „Despre fructul curcubeului” / „On the Fruit of the Rainbow” (dupa cum mentionam si in autograful catre Dvs., prilej cu care s-a nascut si verbul a inghiceli; bilingva trimisu-v-o-am in urma cu cateva saptamani si prin posta clasica, in penultimul e-mail rugandu-va a-mi confirma primirea) … Daca nu este cu suparare, eu va mai pot oferi si alte lucrari: „Generatia resurectiei poetice” (496 pagini A-4; Ed. Augusta, 2005), „Dacia / Dacoromania lui Regalian” (98 pagini A-5; Aethicus, 1998), „Dictionar estetico-literar, lingvistic, religios, de teoria comunicatiei…” ( 504 pagini A-5; Ed. Aethicus, 2003) etc. Sa invit si pe d-na Gabriela Pachia, sotia mea, sa ofere Bibliotecii Dvs. On-Line antologia-i bilingva, romana-engleza, „Arte poetice”, I (170 de pagini A-4; Ed. Aethicus, 2003), reunind scriitorii: G. Cosbuc, Arghezi, Blaga, Ion Milos, P. Stoica, Nichita Stanescu, Anghel Dumbraveanu, Grigore Vieru, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Marius Robescu, Vasile Tarateanu, Ion Pachia Tatomirescu s. a. ?De Pasti-2007, Dvs. si tuturor celor dragi Dvs., tuturor Redactiilor din Trustul Dvs de Presa, care fac sa se avante in privelistea fiintei si Sfinta Noastra Limba Valaha / Dacoromana va urez din toata inima MULTA SANATATE, FERICIRE SI ZALMOXIANA NEMURIRE…!Al Dvs. Pandur de la piramida seasa a Timisoarei,

Prof. dr. Ion Pachia Tatomirescu

______________________________________

Pentru Biblioteca On-Line patronata de ARP, dupa cum promiteam in 2 aprilie a.c., eu, Ion Pachia Tatomirescu, si Gabriela Pachia oferim (la attach), intru „cresterea Limbii Romanesti si-a Patriei cinstire”, lucrarile:

1) Gabriela PACHIA, „Antologiile Loga de poezie romaneasca – I – ARS POETICA, editie bilingva, romano-engleza, Timisoara, Editura Aethicus, 2003;

2) Ion PACHIA-TATOMIRESCU, „Dictionar estetico-literar, lingvistic, religios, de teoria comunicatiei…”, Timisoara, Editura Aethicus, 2003. Cu deosebita stima si incredere, Gabriela Pachia si Ion Pachia Tatomirescu

Ştefan Dumitrescu – „Dar din dar se face rai“

Filed under: 1 — ARP @ 9:09 pm

POATE CA AS MAI FI EZITAT, DAR ASTAZI DE DIMINEATA AM PRIMIT DE LA DOMNUL IOAN MICLAU, DIN AUSTRALIA O SCRISOARE CARE M-A EMOTIONAT PANA LA LACRIMI.
Atat m-a impresionat scrisoarea domnului Miclau, pe care am pus-o ca un alt fel de Prefata la romanul „Delirul, vol II” ca m-am hotarat sa va trimit romanul (dar din dar se face rai). Fie ca Domnul sa mai bucure si alte suflete.
Dupa ce a aparut Editia I a romanului „Delirul, vol II” un domn in varsta, pensionar, profesor universitar la Cluj, capitan in cel de-al doilea razboi mondial m-a sunat si mi-a multumit plangand la telefon.
Sunt lucruri care iti patrund in adancul sufletului. De aceea m-am hatarat chiar astazi sa va dau pentru publicare pe internet Editia a II-a a romanului „Delirul vol II” Este vorba despre romanul care continua romanul lui Preda, ” Delirul, vol I”. Fie ca Domnul sa binecuvanteze iesirea in lume pe internat a romanului „Delirul, vol II”, fie ca Domnul sa le ierte si sa le
binecuvanteze sufletele lui Marin Preda si maresalului Antonescu, fie ca Domnul sa ne binecuvanteze, sa ne lumineze si sa ne ajute si pe noi !
Doamne ajuta !
Cu sarutari de maini, cu mult respect si cu umilinta, al dumneavoastra, Stefan Dumitrescu
As vrea sa va rog sa-mi confirmati primirea romanului
@Delirul, vol II”. Doamne ajuta !

Pagina următoare »

Creează gratuit un sit web sau un blog la WordPress.com.

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.