BIBLIOTECA ON-LINE. De la autor la cititor

mai 18, 2008

CĂRŢI GRATUITE -DE LA AUTORI CĂTRE CITITORI : despre bibliotecă şi mod de utilizare

Filed under: 1 — ARP @ 9:12 pm

Aceasta biblioteca on-line face parte dintr-un program al Asociatiei Romane pentru Patrimoniu, intitulat “Cartea la distanta, gratuita, pentru romanii din toata lumea”.
De la aceasta pagina web se pot descarca gratuit carti de literatura romana prezentate virtual , donate de autorii lor pentru cititori romani din toata lumea . Indrumari de utilizare primiti aici >>>> Autorii care doresc sa doneze carti pentru BIBLIOTECA ON-LINE le pot trimite la adresa de e-mail: cartealadistanta@gmail.com

Reclame

NOUTATI SI RECOMANDARI la ” Biblioteca on-line ”

Filed under: 1 — ARP @ 9:12 pm

Recent a aparut , pentru lectura gratuita , romanul ” Delirul „, vol II, continuarea celebrului roman al lui Marin Preda ; ” Delirul. vol. II” apartine scriitorului Stefan Dumitrescu . Se poate descarca aici : ŞTEFAN DUMITRESCU – „Delirul“, vol. II

CELE MAI CITITE CARTI

NAPOLEON SĂVESCU – „Călătorie în Dacia, Ţara Zeilor”
CORNELIU D. POP – “Studiu privind lipsa de suport juridic a retrocedărilor către cultele maghiare”
OVIDIU VUIA – „Despre boala şi moartea lui Mihai Eminescu”
GABRIELA PACHIA – “Antologiile Loga de poezie românească – I – ARS POETICA”
RADU MIHAI CRIŞAN – Cât de “retrograd” este Mihai Eminescu? 7 răspunsuri unui procuror
RADU MIHAI CRIŞAN – “Testamentul politic al lui Mihai Eminescu”
ION PACHIA-TATOMIRESCU – “Dicţionar estetico-literar, lingvistic, religios, de teoria comunicaţiei…”

NOUTATI

TOATE CARTILE DE CITIT -aici >>>>>>INVENTARUL BIBLIOTECII

DARURI PRIMITE TOT TIMPUL

Filed under: 1 — ARP @ 9:11 pm

As dori sa ofer cititorilor o carte recent aparuta (noiembrie 2007) la editura Eminescu, Bucuresti. Se numeste: „Totul cinta-n jurul meu!”- carte-puzzle, carte-bazar inspirata de creatia si personalitatea artistului Pavel Stratan.
Ilustratiile (coperta si ilustratiile interioare, pe care din pacate nu le mai am) apartin Alinei Astalus.
Luminita Zaharia

Mii de multumiri pentru ca mi-ati postat cartile la Biblioteca online. Nu am vazut volumul Ochiul de veghe, poate nu l-am trimis in acelasi timp cu celelalte, stiu ca am trimis si la aceasta adresa si la cartea la distanta. Oricum, e foarte bine si fara el. Numai ca am observat cateva greseli de scriere la Biobibliografie, cred ca eram prea obosita de nu le-am vazut. De asemenea, la unul dintre volumele de poezii, Lumina de pe Munte sau Dreptul la nemurire, nu mai stiu exact, sunt deranjate paginile. Probabil tot din vina mea, nu am verificat inainte sa trimit. Am uitat si ca la exemplarele din calculatorul meu, volumele nu aveau trecute editurile la care au aparut. Poate le puteti lua dumneavoastra din Biobibliografie.

Olga Alexandra Diaconu

DARURI ŞI BUNĂ-VOIRE – Ion Pachia Tatomirescu: „Această miraculoasă Bibliotecă…“

Filed under: 1 — ARP @ 9:10 pm

Va felicit sincer pentru initiativa de a realiza o Biblioteca On-Line patronata de ARP, oferita gratuit Valahilor / Dacoromanilor de pretutindeni. Pentru toti, tot gratuit, pentru „cresterea Limbii Pelasgo-Thraco-Dace / Valahe (Dacoromane)”, pentru „a Patriei cinstire”, la attach, va ofer doua volume de versuri: „Ultimele poeme hadronice” (din 2002) si antologia-mi de autor, cu care mi-am sarbatorit cea de-a LX-a-mi inghiocelire, pe 16 februarie 2007, „Despre fructul curcubeului” / „On the Fruit of the Rainbow” (dupa cum mentionam si in autograful catre Dvs., prilej cu care s-a nascut si verbul a inghiceli; bilingva trimisu-v-o-am in urma cu cateva saptamani si prin posta clasica, in penultimul e-mail rugandu-va a-mi confirma primirea) … Daca nu este cu suparare, eu va mai pot oferi si alte lucrari: „Generatia resurectiei poetice” (496 pagini A-4; Ed. Augusta, 2005), „Dacia / Dacoromania lui Regalian” (98 pagini A-5; Aethicus, 1998), „Dictionar estetico-literar, lingvistic, religios, de teoria comunicatiei…” ( 504 pagini A-5; Ed. Aethicus, 2003) etc. Sa invit si pe d-na Gabriela Pachia, sotia mea, sa ofere Bibliotecii Dvs. On-Line antologia-i bilingva, romana-engleza, „Arte poetice”, I (170 de pagini A-4; Ed. Aethicus, 2003), reunind scriitorii: G. Cosbuc, Arghezi, Blaga, Ion Milos, P. Stoica, Nichita Stanescu, Anghel Dumbraveanu, Grigore Vieru, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Marius Robescu, Vasile Tarateanu, Ion Pachia Tatomirescu s. a. ?De Pasti-2007, Dvs. si tuturor celor dragi Dvs., tuturor Redactiilor din Trustul Dvs de Presa, care fac sa se avante in privelistea fiintei si Sfinta Noastra Limba Valaha / Dacoromana va urez din toata inima MULTA SANATATE, FERICIRE SI ZALMOXIANA NEMURIRE…!Al Dvs. Pandur de la piramida seasa a Timisoarei,

Prof. dr. Ion Pachia Tatomirescu

______________________________________

Pentru Biblioteca On-Line patronata de ARP, dupa cum promiteam in 2 aprilie a.c., eu, Ion Pachia Tatomirescu, si Gabriela Pachia oferim (la attach), intru „cresterea Limbii Romanesti si-a Patriei cinstire”, lucrarile:

1) Gabriela PACHIA, „Antologiile Loga de poezie romaneasca – I – ARS POETICA, editie bilingva, romano-engleza, Timisoara, Editura Aethicus, 2003;

2) Ion PACHIA-TATOMIRESCU, „Dictionar estetico-literar, lingvistic, religios, de teoria comunicatiei…”, Timisoara, Editura Aethicus, 2003. Cu deosebita stima si incredere, Gabriela Pachia si Ion Pachia Tatomirescu

Ştefan Dumitrescu – „Dar din dar se face rai“

Filed under: 1 — ARP @ 9:09 pm

POATE CA AS MAI FI EZITAT, DAR ASTAZI DE DIMINEATA AM PRIMIT DE LA DOMNUL IOAN MICLAU, DIN AUSTRALIA O SCRISOARE CARE M-A EMOTIONAT PANA LA LACRIMI.
Atat m-a impresionat scrisoarea domnului Miclau, pe care am pus-o ca un alt fel de Prefata la romanul „Delirul, vol II” ca m-am hotarat sa va trimit romanul (dar din dar se face rai). Fie ca Domnul sa mai bucure si alte suflete.
Dupa ce a aparut Editia I a romanului „Delirul, vol II” un domn in varsta, pensionar, profesor universitar la Cluj, capitan in cel de-al doilea razboi mondial m-a sunat si mi-a multumit plangand la telefon.
Sunt lucruri care iti patrund in adancul sufletului. De aceea m-am hatarat chiar astazi sa va dau pentru publicare pe internet Editia a II-a a romanului „Delirul vol II” Este vorba despre romanul care continua romanul lui Preda, ” Delirul, vol I”. Fie ca Domnul sa binecuvanteze iesirea in lume pe internat a romanului „Delirul, vol II”, fie ca Domnul sa le ierte si sa le
binecuvanteze sufletele lui Marin Preda si maresalului Antonescu, fie ca Domnul sa ne binecuvanteze, sa ne lumineze si sa ne ajute si pe noi !
Doamne ajuta !
Cu sarutari de maini, cu mult respect si cu umilinta, al dumneavoastra, Stefan Dumitrescu
As vrea sa va rog sa-mi confirmati primirea romanului
@Delirul, vol II”. Doamne ajuta !

Un gest de mare nobleţe creştinească şi cărturărească

Filed under: 1 — ARP @ 9:09 pm

Va multumesc pentru initiativa CARTI ROMANESTI, GRATUITE, IN TOATA LUMEA.Ma alatur Domniei Voastre si echipelor de la ARP si Asociatia Scriitorilor Crestini din Romania. Sa poti primi gratuit, in format electronic, carti a caror lectura este obligatorie pentru toti, este un gest de mare noblete crestineasca si carturareasca. Va trimit atasat o carte din 2004 care, din motive financiare, am tiparit/o pe cont propriu in doar cateva zeci de exemplare. Daca considerati potrivit, m/ar bucura sa o introduceti in acest sistem. Poate ca cineva va gasi ceva folositor.Cu stima, multumire si dorinta de colaborare,

Diacon Daniel Gligore

Ionuţ Caragea: Scrisoare şi un dar

Filed under: 1 — ARP @ 9:09 pm

Dragii mei romani de pretutindeni, m-am tot intrebat in ultima vreme… ce cadou sa va ofer acum, în ultima zi din acest an 2007 ? Poate o mica atentie… un dolar in ciorapei, o frunza de artar pentru ierbarul domniilor voastre, un bulgare de zapada pentru cei care iubesc mai putin ploile, o vedere cu Montrealul si Stadionul Olimpic, acolo unde Nadia hipnotiza paralelele, sau un poster cu Lucian Bute semnand un croseu de stanga… poate ca astea v-ar aduce, de peste ocean, un iz de Romanie imbracata in geaca pufoasa canadiana.
Dar din pacate am ajuns la concluzia ca nu am posibilitatea sa expediez atatea cadouri. Si cum mi se spune si Poetul nascut pe Google, am decis, asa, ca un calugar cu net intr-un marsupiu de fibra optica, sa ma divid in vreo suta de adrese de email si sa va ofer, cu draga inima, cel de-al patrulea volum de poezii al subsemnatului, aparut la editura ieseana FIDES: Ionut Caragea – Omul din cutia neagra.
Prefata este semnata de criticul literar Marius Chelaru, iar postfata de catre poetul Adrian Erbiceanu. Tin sa le multumesc acestor domni pentru bunavointa lor, cat si domnului editor Dumitru Scortanu, pentru colaborarea frumoasa de pana acum. Volumul poate fi citit si in varianta html, pe siteul www.ionutcaragea.ro .

Si acum ma adresez colegilor de breasla din diaspora candiana, montrealeza, cat si celor din Asociatia Scriitorilor Romani din Canada. Sper ca in noul an 2008 sa mai avem activitati prin care sa ne simtim si mai aproape de spiritul romanesc.
Pentru colaboratorii si prietenii mei. Va astept cu noi materiale pe siteul
www.ionutcaragea.ro si la revista Sferaonline – www.sferaonline.ro . Ca recomandare, va invit sa cititi minunatele reviste aflate sub egida concernului Intermundus – http://intermundus.wordpress.com , concern care face eforturi deosebite pentru promovarea culturii noastre peste tot in lume. Va urez un An 2008 plin de bucurii si satisfactii, sanatate si…Traiasca Poezia !Cu multumire si stima,
IONUT CARAGEA

Valentina Becart: Câteva gânduri alăturate volumului „Două lacrimi de cer“

Filed under: 1 — ARP @ 9:09 pm

..În aceste vremuri tulburi, Cuvântul – mi-a fost „Leagăn şi vatră”, aşa cum este „zicerea” poetului Florentin Maftei. Poezia – …cânt de sirenă ce m-a urmărit şi mă urmăreşte…

…zorii – scăldându-se ca pruncii – în lacrimi de fericire…

…aurul agonisit cu migală în frunzele ce nu ştiu a-şi striga neputinţa…

…floarea de colţ – zămislită din inima adâncă şi durerea tăinuită a muntelui…

…floare – promisă cerului – şi iubirii fără de pată.

Poezia este cea care mă ajută să evadez din „sclavia” voinţei, iar spiritu-mi poate hoinări liber pe nesfârşirile albastre… căutându-şi drumul spre adevăratele origini… spre o lume neştiută încă – lepădându-şi pe „ţărmul vieţii” trupu-i cu iz nociv – de lut!

D-zeu mi-a dăruit un „talant „… şi multă vreme n-am ştiut cum să-l fac să „strălucească în plină lumină „!

Cuvântul – m-a chemat!

O adevărată amforă – din care am băut – mereu… mereu mai însetată de noi înţelesuri.

Mă aflam la o răscruce: „Quo vadis ?!”

Prăpăstiile adulmecau clipa rătăcirii – şi, deodată, în faţa ochilor, un „duh” mi se-arată, şoptindu-mi ca o „muzică dumnezee”:

– „Ia-mă de mână cu încredere! Păşeşte fără teamă”.

Şi, destul de timid… am păşit! Drumul n-a fost uşor! Plin de obstacole şi capcane… Dar D-zeu nu m-a lăsat singură. A adus în calea-mi zbuciumată un ” OM” de o valoare fără seamăn:

Misu Borser .. regretatul şi nepreţuitul prieten, căruia i-am dedicat cel de-al treilea-lea volum de poeme – „Două lacrimi de cer”. Mi-a purtat paşii prin „hăţişul cuvântului” cu grijă, cu răbdare, dăruire şi iubire.

– „Ai citit: «Cum am devenit scriitor» de Panait Istrati?» Dar sublima operă a lui Holderlin – «Hyperion»?…”

– „Sincer! Nu…”

– „Să nu-mi spui că nu te-ai delectat cu scrierile lui Anton Dumitriu, «Cartea întâlnirilor admirabile»… sau ale lui Baudelaire, Esenin, Andrei Pleşu – «Minima Moralia», Octavian Paler – «Scrisori Imaginare», Jack London – «Martin Eden»… Constantin Noica – «Cuvânt împreună despre rostirea românească »”…

– „Nu încă!” – răspund abia şoptit.

– ” După ce vei citi… vom face analize, vom căuta înţelesuri… şi abia pe urmă vom vorbi despre stil, tehnică şi alte taine ale poeziei – pe care singură le vei descoperi.”

Şi mi-a promis că va fi alături de mine până la capătul drumului…

Drumul s-a dovedit atât de minunat, mereu înseninat de spiritu-i înălţator… dar atât repede şi fără milă curmat!

Am rămas din nou în faţa unei răscruci – strângând în pumni ţărâna şi neînţelegând de ce… de ce? Cu sufletul plini de răni – am pornit mai departe, şi iată cum „Două lacrimi de cer” se rostogolesc din ochi-mi îndureraţi întru amintire!… Dintr-un suflet prea plin – s-a născut poezia – pe care „Lumii o dăruiesc” …şi veacurile vor trece, aşternând cenuşa uitărilor peste inimi care, odată, au bătut înflăcarate – …dar Cuvântul – va dăinui! >>>>>

DARURI SI ECOURI – Ecaterina Chifu: „Dreptul la fericire prin lectură“

Filed under: 1 — ARP @ 9:08 pm

Va multumesc pentru ca m-ati ajutat sa-mi apara doua lucrari on line .Tot eu sunt autoarea versurilor din „Cartea rugaciunilor noastre.” Am ales pseudonimul literar Speranta.si am facut ca printr-un joc de cuvinte sa apara pe coperta E Speranta cartea rugaciunilor noastre. Dupa ce revizuiesc si celelalte 6 carti deja publicate vi le voi trimite, caci de aici, din micul meu oras , nimeni nu ma va cunoaste niciodata.
Acum lucrez la o carte educativa,” Noi doi „, un roman de dragoste grefat pe povestea profesoarei si a elevului Bogdan Costache. Este ceva dragut, care sper ca va starni discutii, fiind ca un dosar de existenta.”Drepturile omului” in varianta romana a fost o lucrare prezentata la simpozionul national organizat de CCD Galati in 2004. Am primit pentru ea un Certificat de la IRDO dar lucrarea s-a pierdut. Ma bucur ca acum va fi cunoscuta si de altii, ca pot sa apara dreptul la fericire prin lectura. Cu urari de bine
PROF. ECATERINA CHIFU

ION PACHIA TATOMIRESCU – „Sunt un resurecţional modernist“

Filed under: 1 — ARP @ 9:05 pm

Eu cred încă şi în profund-rafinata estetică a paradoxismului de apogeu, de după Ultimul Război Mondial pentru Cristalizarea Popoarelor Europei Re-Unite, dintre anii 2031 şi 2033
Desigur, scriu cu credinţa de a-mi prelungi „prezenţa“, ori sentimentul părelnicului „prezent“, cu lucrări întru catharsis şi cu idei, probabil, pentru „încă o vreme“, cam cât durează „viaţa obiectului numit carte“ (cam trei secole, dacă-i lucrare tipografică serioasă şi bine conservată, după toată ştiinţa)… Nici nu aş mai putea spune că scriu pentru „ale valurilor mândre generaţii spumegate“ (Gr. Alexandrescu)… Dar cum – în generaţiile noi, internetizate – nu se prea mai ia seama decât rarissim la frunzele arborelui cosmic numit carte, aş putea spune că scriu deopotrivă pentru sferele-fotoni, dar şi pentru acele sfericele, constituindu-se prompt în dunele de nisip însaharate ale priveliştilor Fiinţei…

Aparţin primei Şcoli a Paradoxismului, de la revista craioveană, Ramuri (Povestea Vorbii), o efervescentă şcoală întemeiată – în aprilie 1966 – de Miron Radu Paraschivescu şi de Disipativ-Grupul său, pe care îl coordona în toată România (prin corespondenţă), de la Vălenii de Munte (cf. Ramuri – Povestea Vorbii, nr. 10, 15 septembrie 1966, paginile 14 şi 21 / Florea Firan, Ramuri 1905-1995, Craiova, Editura Macedonski, 1996, p. 105 sqq.), militând antistalinist / antiproletcultist pentru resurecţia modernismului interbelic şi pentru impunerea noii estetici, estetica paradoxismului… Cred că relevarea inconfundabilei mele peceţi poetice s-a datorat şi asimilării filonului de aur al liricii valahe, reprezentată de Eminescu, Arghezi, „unchiul“ Bacovia (dar nu graţie „bunicii Pachia“ a autorului vestitului Plumb din 1916), Blaga, Barbu ş. a. Indiscutabil, în „însetata vârstă a cunoaşterii“, şi la traversarea teritoriilor lor poetice, m-au impresionat „deschiderile întru modernitate“ ale lui Lautréamont (1846 – 1870), apoi modernismul bine temperat al lui Saint-John Perse, al lui Eugenio Montale, Giuseppe Ungaretti, Umberto Saba ş. a. Cred că sunt un resurecţional modernist din a doua jumătate a secolului al XX-lea nu poate fi decât un scriitor paradoxist şi în debutul mileniului al III-lea. Venind din direcţia „modernismului bine temperat“, punând temeliile holo-poemului, încă de la debutu-mi literar într-o revistă de cultură (Ramuri), din 15 septembrie 1966, printr-o primă ars poetica a noii estetici antiproletcultiste, am fost şi sunt între întemeietorii paradoxismului…

Unde mă duc… În funcţie de labirintul bivalv-rotativ din priveliştea Fiinţei, s-ar putea să mă îndrept spre gura de rai din Cogaion, de unde deschide-se-vor, poate, nu căsuţele tablei mendeleeviene, ci culorile curcubeului, sublimă punte şi pentru mine, până în Împărăţia-Tinereţii-fără-Bătrâneţe-şi-Vieţii-fără-Moarte…, căci crezut-am, şi mai cred încă, în profund-rafinata estetică a paradoxismului de apogeu, spărgătoare şi a limitelor tragic-existenţiale, de după sfârşitul Ultimului Război Mondial pentru Cristalizarea Popoarelor Europei Re-Unite, dintre anii 2031 şi 2033…

Generaţia mea, sau generaţia resurecţiei poetice din 1965 – 1970, a făcut să mă ivesc dintr-o veritabilă nouă estetică românească şi, în acelaşi timp, profund-europeană, estetica paradoxismului, cristalizată, într-adevăr, între anii 1960 / 1965 şi 1970 / 1975, după cum am mai spus-o în nenumărate rânduri,>>>>>

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda: Eu, ca preot, sunt urmaşul misionarilor creştini

Filed under: 1 — ARP @ 9:05 pm

lată câteva întrebări răscolitoare! M-am gândit la ele…., nu m-am gândit…? Greu de spus! Când eşti foarte ocupat, nu prea ai timp să ţi le pui. Şi, totuşi, astăzi mi le pune cineva şi trebuie să răspund la ele. O voi face cu toată sinceritatea, deşi, pe undeva, răspunsurile mele s-ar putea să apară de-a dreptul naive, copilăreşti! Asta este! Dar, s-o luăm la rând:

De ce scriu? Pot da două răspunsuri, la fel de adevărate:

1. Nu ştiu! Scriu, fiindcă simt nevoia s-o fac. Aşa cum simt nevoia să mănânc. Dacă nu scriu nimic într o zi, simt că-mi lipseşte ceva, că e o zi pierdută pentru mine. Cred că şi sufletul este un mare mâncăcios. Cu cât îl respecţi şi-i dai raţia de zi cu zi, devine obraznic şi începe să-ţi ceară el, uneori chiar fără ruşine. Nu ştiu dacă aşa simt nevoia de droguri cei ce se droghează, dar eu cred că n-aş putea trăi în mod normal, dacă n-aş citi şi n-aş scrie. Nu ştiu de când mi se trage asta, fiindcă aşa mă ştiu. Chiar înainte de a mă duce la şcoală cerşeam manuale pe la elevii din sat, le răsfoiam fără contenire, observam pozele, coloram, desenam. Am învăţat să scriu înainte de a mă duce la şcoală. În ziua de 15 septembrie 1960, când m-a dus tata la şcoală, prima mea zi de şcoală, aveam ghiozdanul ticsit cu caiete. Tăticu a ţinut să-i precizeze învăţătoarei, regretata Doamnă Elena Sfetcu, că eu ştiu să… scriu. Doamna îi fusese şi tatălui meu învăţătoare şi, cu familiaritate, i-a tăiat-o scurt, fără menajamente: „Lasă, Nicolae, c-am mai văzut eu filfizoni de ăştia!“ Asta fusese totul, toată aprecierea dumneaei. M-a dezumflat, dar n-avem încotro. Acolo dânsa era suveran necontestat. Pe noi cei de a-ntâia ne-a învăţat din prima zi o poezie, pe care o ştiu şi azi, după 45 de ani: „ Carte dragă, de la tine, / Eu pot multe învăţa! / Tata tot mereu îmi spune / Şi eu cred că este aşa. / Vino, dară, şi mă nvaţă / Şi eu te voi asculta!“ Am învăţat-o din clasă şi am alergat repede acasă, mândru, nevoie mare, s-o spun părinţilor. Tata, bucuros, m-a sfătuit s-o scriu pe caiet. Am scris-o, bineînţeles, pe caietul de matematică. A doua zi, cine era mai ţanţoş decât mine? Nu cred că mai era cineva. Învăţătoarea a vrut să ne înveţe să facem puncte sau liniuţe. Ne scria fiecăruia câteva semne la începutul rândului şi noi trebuia să continuăm. Când a ajuns la mine şi a văzut poezia scrisă pe caiet, parcă i-a venit ameţeală. A învineţit şi m-a întrebat: „Cine a scris aici?“ Am răspuns cu sfială, dar şi cu oarecare mândrie: „Da, Doamnă, eu am scris!“ „Te am pus eu?“ „Da, Doamnă, tata m-a pus s-o scriu!“ „Tată tău să-şi cumpere caiete, dacă vrea să scrie! Aici tu faci doar ce-ţi spun eu!“ Şi, ca să ţin minte mai bine, mi-a ars două palme, cum nu mi-a mai făcut nimeni vreodată. Pe de-o parte din cauza durerii fizice, pe de alta din cauza orgoliului rănit, nu m-am putut opri din plâns până la sfârşitul orelor. Am plecat acasă, urlând, trezind astfel curio zitatea sătenilor. Tata a reclamat-o pe doamna la inspectoratul învăţământului, dar, la vremea aceea, bătaia încă făcea parte din inventarul instrumentelor şi metodelor pedagogice, aşa că totul s-a muşamalizat. Oricum, a fost prima bătaie adevărată pe care am luat-o, fiindcă… scrisesem. Cu toate astea, nu m-am lăsat de scris nici azi şi cred că nu mă voi lăsa până la sfârşitul vieţii. Am citit mii de pagini şi cred că am scris, de asemenea, mii de pagini dintre care unele mi-au fost şi publicate. Au folosit cuiva, n-au folosit, nu ştiu. Colaborez la diverse publicaţii din ţară şi din străinătate şi am multe, multe de scris. M-am întrebat adesea dacă foloseşte cuiva ceea ce scriu. N-am găsit răspunsul, fiindcă lumea îşi vede de treburile şi problemele ei, ca şi când n-aş fi scris un singur rând. O singură dată, la o înmormântare, pe faţa mortului era pus un ziar, ca să nu se aşeze muştele. Când m-am uitat mai bine, am văzut că în acel ziar aveam şi eu un articol publicat şi tocmai articolul meu era aşezat pe gura mortului. Cred că a fost cel mai mare folos, pe care l-a adus şi scrisul meu cuiva!

De ce scriu? Ştiu. Răspunsul s-a conturat pe parcurs, pe măsură ce-am înaintat în vârstă. La un moment dat mi-am dat seama că pot scrie orice, despre orice, dar, ca preot, trebuie să-mi fixez un ideal şi pe acela să-l slujesc. Unui preot nu i se cade să scrie pornografie, ori povestiri poliţiste sau ştiinţifico-fantastice. Asta o pot face alţii. Ei nu vor putea să scrie însă ca un preot. Datoria aceasta este a mea şi numai a mea. Altădată, Sfinţii Apostoli şi misionarii creştini cutreierau satele, cetăţile şi oraşele, propovăduind învăţătura Mântuitorului. Nu primeau pentru aceasta salariu, nu-i recompensa nimeni cu nimic. Dimpotrivă! Peste tot erau întâm pi naţi de majoritatea locuitorilor şi autorităţilor cu ostilitate, erau goniţi, înjuraţi, bătuţi, arestaţi, torturaţi, judecaţi şi ucişi în mod barbar, fiindcă îl propovăduiau pe Hristos. Ei nu aveau la dispoziţie mijloacele de care dispun eu astăzi. Nu aveau la dispoziţie ziare, cărţi, reviste, posturi de radio, de televiziune, nici măcar internet. Şi totuşi prin strădania lor udată cu sânge s-a răspândit creşti nismul în toată lumea cunoscută pe atunci. Eu, ca preot, sunt urmaşul lor. Nu-mi revine, oare, sarcina sfântă de a le continua misiunea, de a împlini obiectivul pentru atingerea căruia ei şi-au jertfit viaţa? >>>>

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.