BIBLIOTECA ON-LINE. De la autor la cititor

Februarie 28, 2010

NR. 2/2010

Filed under: 1 — ARP @ 12:05 am

ANTONIA ILIESCU – „Stropi de gând“

La baza vieţii pe pământ se află o moleculă dulce : glucoza. Ea alcătuieşte structura fibroasă şi rezistentă a plantelor, tot ea asigură formarea amidonului în cereale şi tot ea este rezerva energetică a omului, sub formă de glicogen. Datorită acestei banale molecule de glucoză ne putem mişca, putem lucra, putem gândi. Este fărâma de soare pe care o stocăm în corpul nostru. În acest context, pământul este o uriaşă bomboană albastră, formată din molecule de zahăr. Dar dacă la baza vieţii pe pământ se află această moleculă dulce, mă întreb : atunci de ce viaţa este uneori atât de amară ? >>>>

_____________

CEZARINA ADAMESCU – „Îngerul Esteban“

Această  carte s-a născut DINTR-UN PREZENT CONTINUU şi dintr-o stare de urgenţă lirică,  încărcată de mireasma trecutului, cu alonjă  subtilă către un viitor promis până în ultima clipă, dar care se prelinge pe lângă, mereu amânat – sine die –  ca o maladie împinsă până la acutizare şi dintr-o disperare smerită şi mută.

Acest poem fără sfârşit e un strigăt tăcut azvârlit către nimeni, este o schijă lăsată în urma  exploziei sinelui, care nu mai încăpea în propriul sine, care se zbătea într-o cămaşă prea strâmtă, confruntat cu starea aceea limită, la marginea căreia, ori te arunci în prăpastie, ori parcurgi drumul îndărăt, cu ochii legaţi, pe urmele propriilor tăi paşi acolo, de unde abia plecaseşi din disperare şi silă.

Desigur, am fost întrebată de nenumăraţi cititori, cine este acest personaj misterios, ESTEBAN, care cuprinde în el cuvântul existenţial ESTE,  cu miresme exotice şi, mai ales, ce are el deosebit şi fantastic de a putut genera trăiri atât de intense, atât de profunde. >>>>

_____________

MARIANA ZAVATI GARDNER – „Şoapte“

POTCOVARUL MAGIC

Poemul ca uscaciune

Ceruri negre, vanturi apoase,

Himere cu frunze-n directii adverse,

Ape uscate, pamant de nisip,

Somn coplesit, adanc de miresme,

Ceruri gata de duca, vanturi bolnave,

Tei zapaciti cu flori spulberate

Poemul ca roua uscata

Smiorcait uitat de pribeag

Maree rigide, foame de plangeri

Sa fi sosit la Balci ancurcat

Buze uscate, elegie a mintii

Timpul sa-si adune sorocul

Se vesteste Cometa cea surda

Poemul ca vis prafuit

Speranta sa fie uitata acasa >>>>

_____________

MIHAIL SOARE – „Înger de prisos“

M-am dus la snowboarding cu sfinţii

pe pârtia tristeţii neînţelese,

rânjeau cu gura pân’ la cer părinţii

iar soarta îmi dansa lasciv pe mese

Gătită-n zdrenţe de culoarea nopţii,

nurlie ca o târfă scăpătată

se legăna de balamaua porţii

şi vomita în draci sârmă ghimpată

Ningea cu fulgi de stârv de albatros

acoperind şi iarba din icoane,

un epolet de înger de prisos >>>>

_____________

ION UNTARU – „Condorul“

Alibiul celui drept

Gânduri, gânduri trec perechi

Pe aceeaşi filieră

Toate sunt la fel de noi şi vechi

Şi se scurg ca apa menajeră

Cât a mai trecut? Cât a rămas?

Dacă schimbi în pierdere câştigul

Toată  viaţa noastră-i un impas

Până  vine iarna şi ne prinde frigul

Nu eşti mai bogat decât ai fost

Poate doar atât: mai înţelept >>>>

Anunțuri
TrackBack URI

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: