BIBLIOTECA ON-LINE. De la autor la cititor

Iulie 18, 2010

NR. 5/2010

Filed under: Fără categorie — ARP @ 11:48 pm

CEZARINA ADAMESCU – „Cultura omului, omul culturii – Nicolae Băciuţ“

INTERVIU CU SCRIITORUL NICOLAE BĂCIUŢ

-Faptul că aţi lucrat la Echinox incă din timpul facultăţii, in calitate de redactor, a fost benefic pentru cresterea Dvs. ca sciitor. Ulterior aţi lucrat in redacţia prestigioasei reviste “Vatra, pană aţi ajuns la conducrea ei,urmand tradiţia Scolii redacţionale a lui Romulus Guga.

Practic el v-a provocat să realizaţi primele interviuri. Nu vă intreb despre influenţa lui asupra spiritului Dvs., ci despre cum era el ca om, in relaţie cu tinerii scriitori si redactori pe care-i indruma.

-Înainte de toate, se cuvin câteva precizări, în numele adevărului pe care-l asteaptă toată lumea de la scriitor, căruia nu i se îngăduie să mintă.

________________

ION UNTARU – „Paso doble“

Filoane de argint în muntele de steril

La un an după apariţia lucrării Păsări şi cuvinte, carte care s-a bucurat de numeroase ecouri în revistele de haiku de la noi şi de aiurea, Ion Untaru revine în forţă cu un volum masiv de poeme. Paso doble este  noua carte de vizită a poetului. Poezia de aici, scrisă în toate genurile, cu predilecţie pentru genul scurt, are dimensiunile unui masiv muntos, care conţine un zăcământ bogat. Ca şi în natură, şi în poezie, până ajungi la esenţa frumuseţii, urci o scară valorică. Poetul o spune cu farmec într-un autoîndemn: Sus, tot mai sus/ până dai de Dumnezeu. Este partea cea mai înaltă a  aspiraţiei, idealul oricărui poet care se respectă, de a-l avea ca model al creaţiei sale însuşi pe Marele Creator. >>>>

___________________

FLORIN CONTREA – „Labirinth“

“Singur lângă hubloul astronavei. Trecem deasupra părţii întunecate a planetei Altamirabel. Nu văd nimic, doar stelele ce par ace de ghiaţă înfipte în retină şi-n negrul absolut al cerului aproape ireal. Conturul astrului se distinge cel mai clar – e locul unde nu sunt stele, un gol profund care-mi absoarbe sufletul şi-l proiectează în infinit… Tăcerea copleşitoare a spaţiilor infinite … Observ ceva, o umbră puţin ovală în dreapta sus, desigur unul dintre sateliţi, diform ca un cartof, plin de crevase şi cratere. Orişice zgomot, cât de mic ar fi, se-aude acum amplificat stârnind în gând ecouri prelungi.

Mă ţin cât pot de bara metalică să nu cad în abisuri. Iluzie; ştiu bine că n-am unde cădea. Senzaţie continuă de prăbuşire în abis, cu tot cu navă. De s-ar termina-ntr-un fel… De ani zburăm în spaţiul nesfârşit şi tot nu mă obişnuiesc cu starea asta de plutire continuă în gol. Să n-ai nimic temeinic să te ţii, să tot visezi zadarnic pământ solid sub tălpi. Oare mai ştiu să merg?…” >>>>

________________

MELANIA CUC – „Jurnalul de la Lăpuşna“

Vămile culorii

Ştiam că Melania Cuc cântă la mai multe instrumente odată. Ştiam că va veni la Lăpuşna ca să picteze, prinsă în vârtejul unei idei, „Icoana din fereastră”, ştiam că vine să filmeze, că va scrie jurnal. Că va trăi la cea mai înaltă temperatură la umbra şi răcoarea brazilor înfipţi cu creştetele în cer.

Sigur, ştiind că eşti „monitorizat”, există tentaţia „self controlului”, indus de perspectiva „aducerii la cunoştinţa publică” a „filmului” unei întâmplări culturale. Cu toate acestea, cei care au participat la proiectul nostru de la Lăpuşna au intrat în firescul lucrurilor, ceea ce face veridică mărturisirea jurnalului, care devine document. >>>>

_______________

MARIA TIRENESCU – „Risipa de parfum“


În zorii zilei,

un boboc de trandafir

se scalda-n roua.

*

Primavara.

În joaca, doua vrabii

scutura flori de mar.

*

Liniste deplina.

Aud cum creste frunza

plapândului prun.

*

Margine de sat.

Plopii singuratici dorm.

Melancolie.

*

În zorii zilei,

un boboc de trandafir

se scalda-n roua.

*

Primavara.

În joaca, doua vrabii

scutura flori de mar. >>>>

___________

ION UNTARU – „Autoportret fără oglinda“

Moto:

S-a făcut aproape ora cinci

Întunericul s-a risipit de tot

Cari în spate lucruri şi le-mpingi,

Toată viaţa, ca un idiot!

___________

COLŢU-ACESTA MIC DE RÂU

Dacă s-a închis zăplazul

Ne mai vedem mâine dimineaţă

Când va fi păscut izlazul

Turma oilor de ceaţă

***

Scade la răstoace gârla

Împrejururi saltă trestii

Că timidă şi şopârla

Exclamează: – Ce de chestii!

***

Clorofila, un miracol

Roua limpede pe iarbă

Se dau broaştele-n spectacol

Cu năduf c-a prins să fiarbă, >>>>

________________

CENACLUL ARIONDA – „Armonii celeste“


CUVÂNT DE BUNĂVOIRE LA NAŞTEREA UNEI ANTOLOGII

Ca într-o simfonie galactică, un mănunchi de voci lirice se adună şi se armonizează, fiecare după sunetul propriu, urmărind cu ochii, mintea şi inima tema principală, ca pe Steaua din Betleem, sincronizate conform ritmului cosmic.Arpegii, melodii originale, frânturi de cântec aglutinate în eufonii solare şi selenare. Toate se îmbrăţişează perfect într-un sunet prelung, transgresând Spaţiul şi Timpul. Ce au în comun aceste voci singulare în esenţă ?

O undă uşoară de parfum inefabil care inundă încăperile inimii…Un refren suav, repetat la nesfârşit, de fiecare dată adăugând noi cuvinte şi sunete? Instrumente neinventate? Voci cu ambitus larg, ori îngust? Cert e că fac parte din aceeaşi orchestră. Şi ce-ar fi dacă fiecare ar cânta, în mod singular, în propria încăpere ? Nici nu s-ar mai auzi pe sine în uruitul asurzitor al singurătăţii, zgomot fără echivoc, menit să rănească auzul…  >>>>

_______________

MARIA TIRENESCU – „Culorile viselor“


Omul – prezenta statornica pe acest pamânt ce tine sa arate tuturor ca exista!

Nu doar natura se va face simtita în aceasta fortareata a simturilor, ci mai ales lumina, gândul si zâmbetul, ce se vor a fi percepute în viata omului prin flori, frunze si copaci.

Dintotdeauna copacul a fost un simbol al fortei, al puterii si al întelepciunii, al fertilitatii si al vietii, însa astazi, el desemneaza tot ceea ce exista, masoara timpul în poezie si mai presus de toate, muta omul în infinit.

Cine se apleaca asupra artei poetice (Autoportret) va constata un suflet ce refuza sa îmbatrâneasca, o fiinta ce doreste sa devina tânara prin amintire, un suflet cald unde tristetea nu-si gaseste locul întrucât o floare, o frunza sau un sunet, va poposi mereu lânga cel parasit. Tema poemelor ar putea fi omul singur în mijlocul lumii, o tema ce deschide diverse dimensiuni ale interpretarii, de la nuanta filosofica pâna la cea stiintifica, stiut fiind faptul ca matematica (stiinta) a mers întotdeauna la pas cu filosofia (marii matematicieni fiind renumiti în filosofie). >>>>

_______________

ION UNTARU – „Locuiesc într-o lacrimă suspendată“

SPONSORULUI NECUNOSCUT

În somn ne chinuie himere

Mereu tot mai puţină pâine

Şi-aceeaşi falsă mângâiere:

Azi e mai multă decât mâine!

***

Şi lumea merge mai departe

Că n-are cum să stea pe loc

Şi tot mai greu se scrie-o carte

Şi nu se vinde mai deloc

***

Adesea rafturile-s pline

Şi doar cumpărătorii lipsă

Cultura intră în eclipsă,

Nimic nu merge de la sine

***

Şi totuşi ăsta-i adevărul:

Mai sunt nebuni gata să scrie

Şi să despice-n patru părul

Că sunt nebuni de poezie >>>>

Anunțuri
TrackBack URI

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: