BIBLIOTECA ON-LINE. De la autor la cititor

ianuarie 17, 2008

Maria-Eugenia Olaru : “Arta, Arta, Arta…Concepţie creştină asupra creaţiei de artă “

Filed under: autori si carti — ARP @ 3:46 am

Creat de Dumnezeu din suflare dumnezeiască, Omul, este creat de Frumuseţe, din sânul Frumuseţii venind. Deci, Omul este în sinea Lui una cu Frumuseţea. Năzuinţa permanentă a fiecăruia dintre noi către Frumos, sau către exprimarea lui, către ceea ce suntem, şi am fost creaţi să fim, dar ne-am despărţit de Frumuseţe prin învoirea la păcat, este motivaţia spirituală a Artei. De aceea uneori Arta este veselă amintindu-şi desăvârşirea din care vine, şi cu care una este, alteori tristă, năzuind spre puritatea pierdută prin păcat. Ceea ce nu urmează această năzuinţă către Frumuseţea desăvârşită nu este Artă ci Anti-Artă, iar aceasta este de cele mai multe ori de domeniul patologicului. Dar nu întotdeauna! Conform creaţiei, viaţa trăieşte prin suflare, respiraţie-inspiraţie, tot ceea ce se cunoaşte şi se înnoieşte apare cu latura pură, dar şi cu opozitul său urmând unor fluxurilor spirituale adecvate timpului, prin trecutul şi prezentul lor spiritual şi material, istoria. Aşa cum aerul este expirat după ce a fost ales oxigenul, o parte din creaţiile artistice care nu devin una cu Frumuseţea, sau care nu folosesc Frumuseţii în scopurile sale, vor fi şi ele date uitării. Vor dispărea prin uitare. Da vine, deseori, însoţit de Nu. Nu se poate spune că Da foloseşte mai mult ca Nu, totul este ca ele să fie folosite conform principiilor morale care conţin în sine şi principiile estetice.

Trebuie remarcat că în perioadele istorice de regres ale civilizaţie, datorate abdicării de la Lege, moralitatea creatoare de adevărate valori spirituale, este înlocuită de falsele valori prin false concepte. Acestea nu reprezintă nici Legea, nici Adevărul (calea spre Lege) nici aspiraţiile societăţilor umane, dar le înlocuiesc pentru a nu se remarca golul imens pe care îl lasă în sânurile civilizaţiei lipsa de Lege, lipsa de moralitate, lipsa de adevăr, cu alte cuvinte necredinţa, lipsa de Dumnezeu.

Aceste perioade sunt în marea lor majoritate perioadele încordate şi dezastroase pentru evoluţia fiinţei umane, pentru evoluţia civilizaţiei şi sunt reprezentat de o Artă pe măsura falselor valori propagate de cele mai multe ori de clase fals conducătoare, erijate în elite prin mijloace de teroare, de forţă, crimă, minciună.

Apare în acest fel, printr-o cale falsă de exprimare, non-Arta, care nu reprezintă aspiraţiile Frumosului, una în sine cu Legea (Dreptatea), nu reprezintă o cale de exprimare a sentimentelor omeneşti ci dimpotrivă constituie o construcţie elaborată a minţii trufaşe care se crede mai presus de Frumuseţe, de Creaţie, de Lege. Deseori acest gen de artă însoţeşte dictatura, şi falsele organizări sociale, impunându-se prin forţă, cu falsele valori, prin politică dictatorială sau mijloace negative de orice natură. Ea are nevoie de o armată care să o impună, să o susţină şi să o însoţească pentru a nu se vătăma de Adevăr, de Frumuseţe, de Dreptate.>>>>>

Reclame

AUREL DAVID – „Vin dinspre soare-răsare cu tot ce am scris“

Filed under: autori si carti — ARP @ 3:44 am

Mi s-a apărut tentantă, chemătoare, intenţia dlui Artur Silvestri de a colabora la alcătuirea unui volum de mărturisiri literare. De aceea am şi purces la aşternerea pe hârtie a rândurilor ce urmează.
Eu sunt un copil de pripas. Aşa m-au considerat prietenii mei de joacă din fosta comună Ferdinand, Movila de astăzi din Ialomiţa. Vorbele lor mi-au rămas în memorie. Mi le-am însuşit ca pe ceva personal. Eram singurul din cartierul de lângă gară, poate chiar din sat, care avea statutul „de pripas“. Fusesem înfiat de către o familie de ceferişti căreia îi muriseră trei copii de mici, tocmai din târgul Buzăului, şi adoptat ca fiu al Bărăganului, pe la frageda vârstă de trei ani şi câteva luni.

O verişoară, aflată pe atunci elevă la Şcoala normală din Călăraşi, m-a învăţat într-o vacanţă de vară să citesc. La cantonul de cale ferată de la marginea satului nu aveam cine ştie ce cărţi, aşa că împrietenindu-mă cu Sile, băiatul învăţătorilor Sârbu, am aflat prilejul să mă afund în universul cărţilor acelei familii. Univers pe care l-am „devorat“ pe parcursul ciclului primar, citind mai bine de jumătate din numărul cărţilor rânduite într-o cochetă şi primitoare încăpere de care nu dispuneam la casa părinţilor adoptivi.

În clasele şase-şapte ale Şcolii elementare din Feteşti-Gară, mi-a deschis orizonturile nebănuite, pe care începeam să le intuiesc, profesoara de limba şi literatura română, tânără absolventă a Facultăţii de filologie din Bucureşti, ale cărei vorbe le sorbeam oră de oră. Pe atunci, tovarăşa profesoară Tanţa, dându-ne ca temă, în clasă, povestirea unor întâmplări adevărate, mi-a remarcat „compoziţia“ în faţa întregii clase:„Bravo, Aurele! Mâine-poimâine o să avem ocazia să citim din creaţiile tale!“ A fost o încurajare căreia nu i-am dat prea mare importanţă.Mai târziu, prin 1952, elev instructor de zbor fiind la Şcoala de pilotaj din Sânpetrul Braşovului, am pus pe hârtie însemnările unei zile din nemaipomenita şi temerara noastră activitate şi le-am trimis redacţiei „Scânteii tineretului“. Nu peste multă vreme, în pagina I a publicaţiei mi-a apărut reportajul „Zburătorii“, stârnind bucuria, admiraţia colegilor, a comandanţilor mei. Spusele profesoarei Tanţa începeau să se adeverească.

Cu trecerea timpului, orizonturile mele literare s-au lărgit. Citeam orice. Aproape toate gazetele vremii. Urmând cursurile Facultăţii de filologie din Cluj, am pătruns şi mai abitir în lumea creaţiei autohtone şi universale, nu numai din cauza obligaţiilor bibliografice recomandate de profesori, conferenţiari, asistenţi, ci şi pentru că mi-a plăcut să citesc. Orice. Clasici ai literaturii universale (voi aminti doar câteva nume) Homer, Balzac, Hugo, Mann, Goethe, Witman, Flaubert, Stendhal, Stone, Clavell, France, Gorki, Bocaccio, Dostoevski, Verne, Tolstoi, Galsworthy, Maiacovski… I-am avut aproape, întotdeauna, pe Ion Creangă, Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu, Gala Galaction, Ion Lăncrănjan, Petru Dumitriu, Eugen Barbu, Nicolae Dragoş, Corneliu Leu, Ştefan Bănulescu, Adrian Marino, George Călinescu, Paul Anghel, Vasile Băran, Adrian Păunescu, Eugen Turturică, Mircea Săntimbreanu, Nichita Stănescu, Tudor Arghezi, Mircea Eliade… Nu am avut şi nu am preferinţe. Este drept că „epoca televiziunii“ m-a cam lenevit, m-a determinat şi pe mine, ca şi pe alţii, să evadez, cumva, din plăcutul şi mereu ademenitorul tărâm al lecturii.De bună seamă că preocuparea scrisului a apărut şi a continuat încă din tinereţe, prin reportajele publicate pe la ziarele raionale, regionale, uzinale, ale gazetelor literare. Sub oblăduirea lui Mircea Sîntimbreanu, prin 1981,>>>>

mai 24, 2007

Olga Alexandra Diaconu :” Marturisirea de credinta literara”

Filed under: autori si carti — ARP @ 7:50 pm

Cand eram adolescenta, credeam ca un scriitor descrie intr-o carte ceea ce i s-a intamplat, de aceea imi doream sa trec prin multe intamplari deosebite in viata, ca sa am ce sa scriu. Si, cum Dumnezeu nu ne lasa prea mult timp sa asteptam cand dorim ceva, chiar daca nu ne dam intotdeauna seama ca asta ne-am dorit, viata mi-a oferit suficient material de scris. Am oscilat intotdeauna intre poezie si proza, si, mai recent, eseu. Daca m-am hotarat sa scriu mai mult poezie decat proza, asta in primul rand pentru ca proza e mult mai greu sa publici cu bani din propriul buzunar. Si, cand scrii, volens -nolens, te gandesti si la posibilitatile de publicare. Trebuie sa ai nervii prea tari ca sa nu te gandesti si sa mai ai si energia necesara ca sa poti sa scrii. Poti cel mult sa faci abstractie de faptul ca editurile, desi cer o caruta de bani, nu difuzeaza deloc cartea. Sunt prea putini cei care pot publica la edituri interesate de difuzare si care fac publicitate cartilor chiar inainte sa apara. Dar directorii acestor edituri nu respecta intotdeauna criteriul valoric. Mie mi s-a intamplat sa fiu refuzata de Polirom fara sa-mi fie primita si citita cartea. Oricat de bine ar scrie un scriitor, nu poate fi cunoscut si apreciat daca nu i se difuzeaza si nu i se face publicitate cartii. Sunt scriitori al caror nume este cunoscut, fiindca li se face publicitate, mai ales la radio. le este cunoscut numele, dar nu intotdeauna si opera.

     In ceea ce priveste modul de a face literatura, nu-mi place sa scriu poezie ca si cum as scrie proza si nici invers. Cei care scriu astfel risca sa nu se mai deosebeasca unul de altul si ascultatorii nu-si mai dau seama cand asculta la radio poezie si cand proza si nici nu pot recunoaste un autor dupa modul de exprimare, daca toti scriu la fel.  Probabil ca sunt considerata demodata, dar eu cred ca poezia trebuie sa-ti creeze o stare care sa te scoata din banalul cotidianului.Si sunt mirata de faptul  ca la radio nu se difuzeaza  o astfel de poezie. Tinerii scriitori isi spun povestea vietii zilnice, netransfigurate poetic, ca si cum ar spune ceva ce nu e cunoscut de ceilalti oameni. Nu stiu sa prinda doar efectul unei asemenea vieti in plan sufletesc. Si daca vor fi incurajati in continuare sa scrie astfel, ma intreb ce fel de poazie vom avea in urmatorii ani. Va mai fi poezie sau doar se va chema poezie?   Daca te simti dupa ce-ai citit poezie mai rau ca inainte, mai bine  iei o pastila. Poezia trebuie sa-ti produca o emotie binefacatoare, chiar daca e melancolica, dar in niciun caz sa nu te traga in jos, sa te simti ca si cum ai fi rupt de univers. Sursele de inspiratie ale poeziei trebuie sa fie o contopire de trairi filosofice, religioase si omenesti pur si simplu. Cu alte cuvinte, poetul sa asimileze cultura, care, asociata cu propria experienta de viata, sa se prefaca apoi in propriul creuzet alchimic al poetului, creuzet care este sufletul nascator de arta.   ===========================================================

Pentru că şi acest serviciu este un proiect experimental şi este posibil să întâmpinaţi unele dificultăţi, vă rugăm ca, în situaţia în care întâlniţi disfuncţiuni sau nu reusiţi să realizaţi operaţiunile indicate, să ne semnalaţi problemele cu care vă confruntaţi scriind la adresa arp.contact@gmail.com

Constatările Dvs. ne vor fi de folos în ideea de a îmbunătăţi serviciile noastre .

Vă rugăm să nu uitaţi că absolut toate serviciile ARP (editare, donaţii diverse în toată lumea, organizări de reuniuni, co-editări de publicaţii, promoţii diverse pentru reviste, cărţi şi autori, dotări de biblioteci, etc.) sunt finanţate din fonduri private, se efectuează numai prin voluntariat iar solidaritatea manifestată de beneficiarii acestor servicii a fost pînă astăzi, în majoritatea situaţiilor, foarte puţin semnificativă.
______________________________________________________

Orice intrebari si detalii – la adresa cartealadistanta@gmail.com

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.