BIBLIOTECA ON-LINE. De la autor la cititor

MARIA-EUGENIA OLARU: Arta, Arta, Arta…

Arta, Arta, Arta…Concepţie creştină asupra creaţiei de artă

Creat de Dumnezeu din suflare dumnezeiască, Omul, este creat de Frumuseţe, din sânul Frumuseţii venind. Deci, Omul  este în sinea Lui  una cu Frumuseţea.

Năzuinţa permanentă a fiecăruia dintre noi către Frumos, sau către exprimarea lui, către ceea ce suntem, şi am fost creaţi să fim, dar ne-am despărţit de Frumuseţe prin învoirea la păcat, este motivaţia spirituală a Artei. De aceea uneori Arta este veselă amintindu-şi desăvârşirea din care vine, şi cu care una este, alteori tristă, năzuind spre puritatea pierdută prin păcat. Ceea ce nu urmează această năzuinţă către Frumuseţea desăvârşită nu este Artă ci Anti-Artă, iar  aceasta este de cele mai multe ori de domeniul patologicului. Dar nu întotdeauna! Conform creaţiei,  viaţa trăieşte prin suflare, respiraţie-inspiraţie, tot ceea ce se cunoaşte şi se înnoieşte apare cu latura pură, dar şi cu opozitul său urmând unor fluxurilor spirituale adecvate timpului, prin trecutul şi prezentul lor spiritual şi material,  istoria. Aşa cum aerul este expirat după ce a fost ales oxigenul, o parte din creaţiile artistice care nu devin una cu Frumuseţea, sau care nu folosesc Frumuseţii în scopurile sale, vor fi şi ele date uitării. Vor dispărea prin uitare. Da vine, deseori, însoţit de Nu. Nu se poate spune că Da foloseşte mai mult ca Nu, totul este ca ele să fie folosite conform principiilor morale care conţin în sine şi principiile estetice.

Trebuie remarcat că în perioadele istorice de regres ale civilizaţie, datorate abdicării de la Lege, moralitatea creatoare de adevărate valori spirituale,  este înlocuită de falsele valori prin false concepte. Acestea nu reprezintă nici Legea, nici Adevărul (calea spre Lege) nici aspiraţiile  societăţilor umane, dar le înlocuiesc pentru a nu se remarca golul imens pe care îl lasă în sânurile civilizaţiei lipsa de Lege, lipsa de moralitate, lipsa de adevăr, cu alte cuvinte necredinţa, lipsa de Dumnezeu.

Aceste perioade sunt în marea lor majoritate perioadele încordate şi dezastroase pentru evoluţia fiinţei umane, pentru evoluţia civilizaţiei şi sunt reprezentat de o Artă pe măsura falselor valori propagate de cele mai multe ori de clase fals conducătoare, erijate în elite prin mijloace de teroare, de forţă, crimă, minciună.

Apare în acest fel, printr-o cale falsă de exprimare, non-Arta, care nu reprezintă aspiraţiile Frumosului, una în sine cu Legea (Dreptatea), nu reprezintă o cale de exprimare a sentimentelor omeneşti ci dimpotrivă constituie o construcţie elaborată a minţii trufaşe care se crede mai presus de Frumuseţe, de Creaţie, de Lege. Deseori acest gen de artă însoţeşte dictatura, şi falsele organizări sociale, impunându-se prin forţă, cu falsele valori, prin  politică dictatorială sau mijloace negative de orice natură. Ea are nevoie de o armată care să o impună, să o susţină şi să o însoţească pentru a nu se vătăma de Adevăr, de Frumuseţe, de Dreptate.

Este de remarcat că cine abdică de la credinţa în Dumnezeu abdică de la toate celelalte valori, care se adaugă prin Credinţă. „Cine nu este cu mine este împotriva mea!”

Deşi în secolul XXI arta face parte din viaţa noastră de zi cu zi, ea a însoţit dea lungul istoriei încă de la începuturi fiinţele omeneşti, manifestată în forma ei cea mai practică,  prin împodobirea obiectelor casnice, şi mai ales a obiectelor de cult.  A  înflorit şi s-a stabilizat în timpul istoric, în perioadele de înflorire ale civilizaţiilor, însoţind exploziile culturale care precedeau perioadelor de bunăstare ale omenirii.  Aşa, de exemplu, prin  industrializarea unor ocupaţii migăloase care erau efectuate din necesitate în gospodăriile omeneşti, o parte din greutăţile vieţii de zi cu zi au fost îndepărtate, oferind oamenilor mult mai mult timp pentru contemplare, visare, pentru meditaţie şi direcţionând o parte din manoperă către scopuri mai nobile, crearea de frumos.  Apare  o nouă latură a artei prin continuarea cunoştinţelor din cultura populară, arta cultă, care asimilează, sintetizează şi recrează exprimarea sentimentelor şi a gândurilor omeneşti la un nivel rafinat.  Contrar unor opinii manifestate dea lungul istoriei, arta fiind exprimare de sine şi imagine a lumii înconjurătoare, apare ca manifestare, chiar şi la copii, după cunoaşterea de sine, după asimilarea cunoştinţelor despre ceilalţi, după crearea unei imagine despre lumea înconjurătoare, precedând asimilarea cunoaşterii, apare prin comparaţia lumii interioare cu lumea exterioară şi ca exprimare a dorinţei de participare la trăirea unificării universului interior cu universul exterior fiinţei omeneşti.

Astfel apare o luptă uluitoare între mentalităţile creatoare şi modalităţile de exprimare, generând curente, mişcări artistice. Acestă luptă, deseori, capătă amplitudine folosind plăcerea şi bucuria omenească de a fi desăvârşit, de a exprima frumuseţea în fel şi chip, năzuinţele omeneşti, în scopuri precise, de luptă. Dacă scopul spre care tinde lupta este unul pozitiv, pentru Frumos, Adevăr, Dreptate, se remarcă  biruinţa Artei, dacă scopul spre care tinde lupta este unul negativ, egoist, cum ar fi denigrarea unui popor, a unei culturi,  a unui neam, sau deteriorarea moralităţii, care ţine popoarele în Lege, poluarea, deteriorarea mediului natural, se ajunge la decadenţă prin devierea de la scopul în sine al Artei, unificarea cu Frumuseţea, mai bine spus unificarea cu Dumnezeu prin dragostea pentru ceilalţi.

Astfel apare şi trăieşte Arta, inspiră şi expiră Arta, minunata Artă cu dragostea sa de a fi una cu Frumuseţea, cu dorinţa sa de a fi asemenea Creatorului. Arta, care trebuie iubită prin cunoaştere, pentru că aduce cu sine emoţia estetică, unul  dintre cele mai constructive sentimente omeneşti.

Mai departe, dincolo de acestea toate, timp şi vremuri, modă şi necesitate, rămâne doar sufletul Artistului  care se exprimă pe sine şi care dăruieşte lumii din preaplinul frumuseţii primite de la Dumnezeu. Arta este dăruire de sinte şi unire cu celălalt Din trăirile şi sentimentele artistului exprimate prin lucrarea artistică numai o parte devin una cu Creaţia, identificându-se cu ea prin Frumuseţe, celelalte rămân calea de a ajunge către Artă, şi nici aceasta nu este de ignorat.. Este foarte importantă calea! Aceasta este creaţia de Artă. De aici încolo fiecare artist este unic, relaţia sa cu Creatorul devenind cale de mântuire.

Reclame
TrackBack URI

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: