BIBLIOTECA ON-LINE. De la autor la cititor

RADU MIHAI CRIŞAN – „Iubiţi-vă unii pre alţii! Iubiţi-vă creştin! Mărturisirea mea de credinţă literară“

Radu Mihai Crişan? Poate-i un vis ce caută a se re-ntoarce-n Dumnezeu. Atât. Identitatea lui lumească nu importă.

*

Celor ce-am scris le-aş zice altfel. Nu cărţi. Ci străduinţe investigative. Mici. Şi modeste. Dar sincere. Şi trudite. Cu dragoste de semeni. Şi de Adevăr.

Nu-ţi dau un estimat de timp. Cum că le-am scris în atât. Ori în atât. N-am cum. Nu măsor timpul. Fiindcă e static. Din veşnicie.

Date, deschis îţi spun, n-am cules. Deşi-am peregrinat prin biblioteci. Dumnezeu le-a adunat pentru mine. Eu doar le-am aşternut pe foaie. Cu-ngăduinţa Lui. Din vrerea Lui. Şi întru slava Lui.

Tocmai de-aceea, nu-s destinate cuiva în mod predilect. Sunt oameni care-şi apleacă sufletul asupra lor? Care rezonează cu ele?

Ei bine, acelor inimi li-s dedicate. Indiferent de vremuri. De locuri…

*

Plânsul lui Dumnezeu pentru mântuirea ăstui măcenic Neam Românesc. Aşa-mi sălăşluieşte-n suflet Domnul Eminescu.

Profeticul, profundul, onestul şi de nici o realitate dezminţitul gânditor politic, sociolog şi economist Mihail Eminescu. Căruia, perfizii şi crunţii duşmani ai Neamului Românesc au început, mai nou, să-i batjocorească până şi geniul poetic.

*

Ideologia naţională Românească interbelică? Şi cea tot naţională Românească actuală?

Dacă-nţeleg bine.

Personal nu văd deloc două ideologii. Ci una singură. Una şi-aceeaşi religie politică a interesului, etern şi legitim, naţional Românesc.

Trăită fiinţial de-ntreaga pleiadă a martirilor Voievozi de sânge Românesc. Mărturisită jertfelnic de etnicii Români din orice vreme. Cristalizată organic, ca doctrină, de către Mihail Eminescu. Pusă-n harică operă acţională de către Ion Antonescu şi Corneliu Zelea Codreanu. Împărtăşită până la sacrificiul suprem de Nicolae Iorga (pe care, oricine-i citeşte discursurile parlamentare se dumireşte, nu legionarii l-au ucis). De toate sufletele sfinte martirizate-n temniţa politică iudeocomunistă. De inima fiecărui Român autentic. Trăitor în carne ori numai în duh. Astăzi ca şi oricând până-n veacul vecilor.

A nu fi confundată cu mocirla politicianistă care-i uzurpă deliberat numele. Care nu-i românească (în singurul sens autentic al cuvântului – cel etnic) nici cât negru sub unghie. Care-i antiRomânească şi antiDumnezeiască până în măduvă. Dar ai cărei profitori, vorba lui Eminescu, au pus totuşi mâna pe statul numit România. Numit România. Căci doar firma şi lacrimile mai sunt aici ale noastre…

Şi-acum comparaţia. Despre acea unică, una şi-aceeaşi religie politică a interesului, etern şi legitim, naţional Românesc. Între ea din anii interbelici şi ea de astăzi. Intensitatea ei, în inimile pe care le-nrâureşte, purtându-le spre Hristos, spre Viaţa Veşnică, este aceeaşi. Mistuitoare. Transfiguratoare. Sfântă.

*

Românitatea. Şi Dumnezeu. Acestea două cred eu că lipsesc mai cu seamă. Dar, atenţie! Nespusă atenţie! Nu în cultura Română. Unde-au fost, sunt şi vor rămâne sacre icoane. De-a pururi. Ci în cultura din România.

Sau, şi mai exact spus, în cultura oficială din România. De astăzi ca şi, în esenţă, din orice timp în care Ţara şi Neamul gem sub împilare străină. Cultură căreia i se aplică integral distincţia pe care-am făcut-o niţeluş mai devreme în legătură cu ideologia. Pe scurt, identitate completă, de fond, între ea (cultura oficială din România) şi mocirla politicianistă (tot din România; nicidecum Românească).

*

Vrerea nu mi-i să transmit neapărat vreun mesaj. Cel puţin nu unul în accepţiunea curentă, lumească.

Chemarea tainică, şi totdeodată luminoasă, pe care o simt lucrând prin mine îmi cere altceva. Să mă străduiesc a mărturisi Adevărul. Da! Adevărul. Cu «A» mare. Singurul absolut. Dumnezeu.

*

Un sfat dacă se poate?…

Da, se poate. Dar nu se cuvine.

S-au prea lehămesit oamenii de sfaturi. Şi cu drept cuvânt.

Nu de sfaturi duc ei, sărmăneii, lipsă. Nu de crime psihice şi sufleteşti făcute sub masca dragostei simulate şi-a mimării bunelor intenţii. Ci de-un cuvânt rostit dintru adânc de inimă curată. Iar nu dintr-o hazna de creier satanizat.

Acest cuvânt mi-i vrerea ca să-l dau în dar. Şi nu doar unor categorii. Unor aşa-zise «segmente». Ci fiecărui semen. Tuturora. Iubiţi-vă unii pre alţii! Iubiţi-vă CREŞTIN!

Bucureşti, 16 martie 2007

RADU MIHAI CRIŞAN

Reclame
TrackBack URI

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: