BIBLIOTECA ON-LINE. De la autor la cititor

Valentina Becart : Câteva gânduri alăturate volumului „Două lacrimi de cer”

...În aceste vremuri tulburi, Cuvântul – mi-a fost „Leagăn şi vatră”, aşa cum este „zicerea” poetului Florentin Maftei. Poezia – …cânt de sirenă ce m-a urmărit şi mă urmăreşte…

…zorii – scăldându-se ca pruncii – în lacrimi de fericire…

…aurul agonisit cu migală în frunzele ce nu ştiu a-şi striga neputinţa…

…floarea de colţ – zămislită din inima adâncă şi durerea tăinuită a muntelui…

…floare – promisă cerului – şi iubirii fără de pată.

Poezia este cea care mă ajută să evadez din „sclavia” voinţei, iar spiritu-mi poate hoinări liber pe nesfârşirile albastre… căutându-şi drumul spre adevăratele origini… spre o lume neştiută încă – lepădându-şi pe „ţărmul vieţii” trupu-i cu iz nociv – de lut!

D-zeu mi-a dăruit un „talant „… şi multă vreme n-am ştiut cum să-l fac să „strălucească în plină lumină „!

Cuvântul – m-a chemat!

O adevărată amforă – din care am băut – mereu… mereu mai însetată de noi înţelesuri.

Mă aflam la o răscruce: „Quo vadis ?!”

Prăpăstiile adulmecau clipa rătăcirii – şi, deodată, în faţa ochilor, un „duh” mi se-arată, şoptindu-mi ca o „muzică dumnezee”:

– „Ia-mă de mână cu încredere! Păşeşte fără teamă”.

Şi, destul de timid… am păşit! Drumul n-a fost uşor! Plin de obstacole şi capcane… Dar D-zeu nu m-a lăsat singură. A adus în calea-mi zbuciumată un ” OM” de o valoare fără seamăn:

Misu Borser .. regretatul şi nepreţuitul prieten, căruia i-am dedicat cel de-al treilea-lea volum de poeme – „Două lacrimi de cer”. Mi-a purtat paşii prin „hăţişul cuvântului” cu grijă, cu răbdare, dăruire şi iubire.

– „Ai citit: «Cum am devenit scriitor» de Panait Istrati?» Dar sublima operă a lui Holderlin – «Hyperion»?…”

– „Sincer! Nu…”

– „Să nu-mi spui că nu te-ai delectat cu scrierile lui Anton Dumitriu, «Cartea întâlnirilor admirabile»… sau ale lui Baudelaire, Esenin, Andrei Pleşu – «Minima Moralia», Octavian Paler – «Scrisori Imaginare», Jack London – «Martin Eden»… Constantin Noica – «Cuvânt împreună despre rostirea românească »”…

– „Nu încă!” – răspund abia şoptit.

– ” După ce vei citi… vom face analize, vom căuta înţelesuri… şi abia pe urmă vom vorbi despre stil, tehnică şi alte taine ale poeziei – pe care singură le vei descoperi.”

Şi mi-a promis că va fi alături de mine până la capătul drumului…

Drumul s-a dovedit atât de minunat, mereu înseninat de spiritu-i înălţator… dar atât repede şi fără milă curmat!

Am rămas din nou în faţa unei răscruci – strângând în pumni ţărâna şi neînţelegând de ce… de ce? Cu sufletul plini de răni – am pornit mai departe, şi iată cum „Două lacrimi de cer” se rostogolesc din ochi-mi îndureraţi întru amintire!… Dintr-un suflet prea plin – s-a născut poezia – pe care „Lumii o dăruiesc” …şi veacurile vor trece, aşternând cenuşa uitărilor peste inimi care, odată, au bătut înflăcarate – …dar Cuvântul – va dăinui!

……………………..

„Un joc e tot!

Fugara fericire

Îmi pare o cerească povestire,

Pe care-am auzit-o, lăcrimând,

Din graiul dulce-al mamei picurând.

Ci iată! Se sfârşeşte blândul mit –

Povestitorul merge să se culce –

Luminile se sting –

Ce cântec dulce

Trecu pe drum?

Zâmbind, am adormit

Cu laurii pe frunte, ca în zori

Să mă deştept cu spini în locul lor…”(Panait Cerna)


Valentina Becart
Reclame
TrackBack URI

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: