CORNELIU VASILE – „Sunt un autor care încearcă să reprezinte contemporaneitatea după puterile proprii“

Primul imbold este acela de împărtăşi celor apropiaţi, adică uniţi prin aspiraţii comune, gândurile şi trăirile tale. Mai există dorinţa de a oferi celor fără experienţă sau fără aspiraţii asemănătoare modele. Ar mai fi intenţia de a nu lăsa să se piardă idei, imagini, reflecţii ale timpului tău, ale unei fiinţe gânditoare din acest timp care nu se va repeta.

Pentru cine scriu? Dacă ai în faţă titlurile cărţilor, în general este simplu să spui pentru cine scrie autorul. Eu scriu pentru copii, şi anume am o „cărticică pentru copii“ din clasele primare, cu versuri şi povestiri, şi una de teste de limba engleză pentru clasele II-IV. Mai scriu pentru elevi de gimnaziu şi pentru adolescenţi (copii de liceu), pentru care am cărţi de teste de limba şi literatura română şi de limba engleză (cu atenţie deosebită pentru performanţele la concursuri şi examenele de capacitate, de bacalaureat şi de admitere la facultate, dar am editat şi o antologie cu versuri ale liceenilor). Pentru adulţi, am scris cărţi de versuri, roman, proză scurtă, în mod special pentru profesorii de limba română o culegere de articole despre reforma în educaţie. Odată cu desfiinţarea sistemului de difuzare a cărţii şi lipsind agenţii specializaţi în acest domeniu, devine tot mai greu să apreciezi pentru cine scrii, de fapt la cei pentru care scrii de multe ori nu mai ajunge cartea. Contribuie la această stare de fapt legislaţia incompletă, coteriile formate la multe edituri şi publicaţii, astfel că unii publică pe banii publici, pe bază de prietenii şi funcţii, alţii îşi plătesc cărţile, în loc să fie plătiţi pentru munca şi talentul lor. S-a ajuns ca autorii favorizaţi astfel să se citească între ei şi să se prezinte în periodice doar între ei.

Din ce grupare fac parte? Absolvent al Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti în 1970, am mulţi colegi care scriu, însă tot auzind că există“ generaţii literare“ din zece în zece ani mă gândesc de ce să nu considerăm că acestea apar în fiecare an, sau chiar de două ori pe an în anii ploioşi…Nu cred că un autor trebuie să fie înghesuit cu de-a sila într-o aşa-zisă grupare, mai degrabă cred că există afinităţi între scriitori. Eu, spre exemplu, am fost influenţat, la începuturi, de poezia modernistă a lui Ion Barbu, în care abstracţiunea, neologismul şi îndemnul către cititor să gândească sunt bine reprezentate. Detest scrierile impregnate cu trivialităţi, pornind de la premisa că frumuseţea, inclusiv a limbajului reflectă sufletul curat şi caracterul. Se zice că Zalmoxe l-a învăţat pe Socrate că tămăduirea sufletului se produce prin cuvintele frumoase. Cred însă într-o solidaritate a autorilor nu într-o cuşcă a anilor cronologici, biologici, istorici, ci într-o comuniune de idei şi imagini artistice predilecte, de filosofie asupra universului lăuntric dar şi înconjurător.

Ce autori români sau străini au pecetluit creaţia mea? Aş putea, mai degrabă, să spun în stilul căror autori mi-ar plăcea să scriu. Sunt scriitori geniali, dar nu toţi putem fi geniali, nu toţi putem face lectorul să evadeze în lumea pe care i-o oferim, aşa cum au făcut Dante, Cervantes, William Shakespeare, Eminescu, Vasile Voiculescu, Mircea Eliade, Stendhal, Tolstoi, John Steinbeck, Theodor Dreiser, Faulkner, Dickens, Joyce. În diferite etape, cred că i-am admirat şi m-au influenţat Jacques Prevert, George Bacovia, Ion Barbu. Într-un articol publicat în revista Contemporanul, prin anii 80, poetul Ion Potopin descifra, într-o poezie a mea, ecouri argheziene. S-ar putea.

Cartea mea cea mai importantă, care va învia în viitor. Încă nu am o carte de o asemenea forţă sau vitalitate, dar sunt sigur că am s-o scriu în anii următori. Va fi un roman despre minţile şi sufletele elevate care există printre noi şi care vor dăinui peste epoci.

Cine sunt eu ca scriitor, de unde vin şi unde mă duc? Sunt un autor care încearcă să reprezinte contemporaneitatea după puterile proprii, în tot ce aceasta are specific: gândire, aspiraţie spre frumuseţe, adevăr, bine (la fel ca anticii), atitudine faţă de schimbări (poluarea, Internetul, globalizarea), evoluţia omului, raporturile lui cu natura, cu cosmosul, cu trecutul şi cu viitorul. Scăpând de întunecata perioadă comunistă, prevăd un luminos viitor omului liber, dedicat ştiinţelor, artelor şi armoniei universale.

CORNELIU VASILE